Administratie

La Perişani vor fi realizate mai multe investiţii cu bani din bugetul local: un pod la Mlăceni, extinderea Centrului Cultural şi nu numai

În 2023, autorităţile locale din Perişani au făcut economii. Au raportat 2,2 milioane lei, bani rămaşi în excedent, care vor fi direcţionaţi către realizarea mai multor investiţii. Sorin Leonte, viceprimarul cu atribuţii de primar, a făcut cunoscute planurile sale şi ale Consiliului Local.
”Avem patru proiecte pe care dorim să le implementăm anul acesta pe buget local. Am raportat 2,2 milioane lei, am făcut economii şi am hotărât cu colegii din CL unde să-i direcţionăm. Avem o sală de evenimente la centrul cultural. Săptămânal este închiriat. Nu prevede decât undeva la 150 de locuri. E nevoie de un spaţiu mai mare. Dorim să facem o extindere, încă o anexă, o nouă sală de evenimente, cu cel puţin încă 150 de locuri. Am zis să venim în sprijinul cetăţenilor şi totodată să continuăm să-i dăm utilitatea Centrului Cultural. Avem spaţiu pentru un astfel de obiectiv. Am estimat o investiţie de puţin peste 600.000 lei cu TVA. De asemenea, dorim să intervenim la căminul din Spinu, să-l renovăm. Este un acoperiş vechi, plouă în el. Dacă e posibil, am vrea şi acolo o extindere. Am prevăzut pentru acest obiectiv 568.000 lei cu TVA. Totodată, dorim construirea unui pod în satul Mlăceni, care deserveşte mai mult de jumătate din satul Mlăceni şi o parte din satul Perişani, pentru accesul la proprietăţi. E un râu cu debit acolo, iar când e ieşit din albie, nu se poate trece prin el. Trebuie ocolit. Valoarea investiţiei se ridică la 700.000 lei, cu tot cu TVA. La pod suntem în fază de PT. Am mai propus construirea unei săli de festivităţi în satul Poiana, acolo unde nu deţinem nicio sală de evenimente. Putem începe şi completăm anul viitor”, a explicat Sorin Leonte.

Articole Similare

Back to top button