Administratie

La Bărbăteşti curg veştile bune! A venit UTV-ul pentru situaţii de urgenţă, iar contractul pentru montarea staţiilor de reîncărcare electrică a fost semnat

La Bărbăteşti, lucrurile merg ca pe roate! Continuă să vină veşti bune. Un nou contract a fost semnat. Primăria Bărbăteşti a primit finanţare de la AFM pentru achiziţia şi montajul a două staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice. Se ştiu şi locaţiile în care acestea vor fi amplasate. Una va fi la Negruleşti, alta la Bârzeşti. Finanţarea este asigurată în proporţie de 100%. Şi pe GAL s-au finalizat procedurile. În dotarea Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă a intrat un UTV pentru stingerea incendiilor, care să poată fi utilizat şi în zonele mai greu accesibile. De asemenea, după cum a făcut cunoscut deja primarul Constantin Banacu, comuna Bărbăteşti se află pe lista publică a beneficiarilor programului ”Masă sănătoasă”, pe care se mai află alte 35 de localităţi vâlcene. În anul 2024, 180 de copiii care urmează cursurile unităţilor de învăţământ din comună vor primi hrană sănătoasă.

Articole Similare

Back to top button