Liga IIIFotbal

Jean Turmacu a revenit pe băncile ”școlii”! Întâlnire cu Răzvan Burleanu, la FRF

La începutul acestei săptămâni, președintele secției de fotbal a clubului SCM Rm. Vâlcea, Jean Turmacu, a revenit pe băncile școlii. Este vorba despre cele ale Federației Române de Fotbal. Turmacu, alături e reprezentanții altor 14 cluburi de Liga a III-a din țară, a participat la cursul de management organizat de Academia Națională de Fotbal, la care au fost prezent și președintele FRF, Răzvan Burleanu. FRF a oferit mai multe amănunte despre acțiunea de la ANF.

”În perioada 15-16 aprilie, 15 reprezentanți ai cluburilor din Liga 3 au participat la cursul de management organizat de Academia Națională de Fotbal. Printre modulele parcurse de conducătorii din L3 s-au numărat importanța strategiei organizaționale, leadership și management, marketing și comunicare plus identificarea surselor de finanțare nerambursabilă. Obiectivul principal a fost de a oferi cluburilor un ghid în dezvoltarea propriei strategii organizaționale, dar și de a contribui la dezvoltarea abilităților de leadership și management ale participanților. Workshop-urile au fost susținute de specialiști din cadrul FRF, care le-au prezentat participanților la curs diferite studii de caz de la nivel național și internațional. Cursul de management dedicat cluburilor din Liga 3 va reveni cu o nouă ediție în sezonul 2024-2025”, a anunțat FRF.

Articole Similare

Back to top button