Liga III

Ionel Giuran relatează „la rece” proiectul asumat la Ioneşti

Giuran„Nu mă retrag din fotbal, dar nici nu mă mai interesează Liga a IV-a”

Giuran a reuşit să treacă rapid peste coşmarul pe care l-a avut la Caracal, acolo unde echipa sa nu şi-a putut îndeplini obiectivul: promovarea în Liga a III-a. Patronul echipei din Ioneşti a stabilit deja priorităţile pentru noul an competiţional. Deşi a circulat vestea că nu ar mai dori să aibă de-a face cu sportul-rege, el a infirmat din start aceste zvonuri, susţinând că vrea să pună la punct un proiect amplu, de lungă durată, care vizează, în speţă, întinerirea lotului pentru o activitate laborioasă în ultimul eşalon naţional. „Ratarea promovării rămâne o lovitură dură pentru mine. Nu pot înţelege ceea ce s-a întâmplat la Caracal; sunt depăşit de situaţie. Nu suspectez pe nimeni de blat, deoarece vreau să cred că toţi şi-au dorit promovarea, în condiţiile în care prima de obiectiv era substanţială. Cred că atât a putut să joace echipa în acest meci! Am avut în teren jucători care au venit din Ligile I şi a II-a, dar au gafat precum la judeţ. În pofida acestui duş rece pe care l-am primit, nu mă retrag din fotbal, cum au început unii să creadă. Însă, nu mai vreau să joc în Liga a IV-a. 90 la sută nu mă mai interesează acest nivel. Deocamdată, aştept un răspuns favorabil memoriului depus la FRF, în care am solicitat să mi se comunice dacă există vreun loc disponibil în Liga a III-a. Sper să primesc vestea dorită”, ne-a declarat patronul echipei din Ioneşti.
Giuran mai susţine că, din vară, va pune punct colaborării cu majoritatea jucătorilor proveniţi din afara judeţului. Doar portarul Răzvan Ciubuc şi jucătorul de câmp Chirilă rămân la echipă. De asemenea, în procesul de reconstruire a echipei va fi co-autor şi atacantul Alin Savu, unul dintre cei mai devotaţi şi de încredere jucători ai finanţatorului. „Le voi comunica cât de curând fotbaliştilor cine rămâne şi cine pleacă. Cert e că jumătate nu se vor mai regăsi pe listă din luna august. De asemenea, vreau să transfer din Râmnic jucători care au terminat junioratul, pentru a crea la Ioneşti o echipă competitivă, de viitor. Aceasta este dorinţa mea, să renunţ la o parte dintre veterani şi să aduc tineri care să dea un plus de vitalitate echipei. Repet, nu o să mă retrag din fotbal”, a mai adăugat Giuran. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button