Administratie

Ion Stănescu: „Stadionul din Suteşti va fi cel mai frumos din mediul rural”

Moderna bază sportivă din Suteşti este aproape de finalizare. Potrivit primarului din localitate, lucrările au fost deja realizate în proporţie de 99%, mai fiind necesare doar câteva retuşări. Ion Stănescu ne-a precizat că imediat ce condiţiile meteo vor permite, va fi făcută şi recepţia investiţiei. „Trebuie să vedem dacă în perioada imediat următoare suprafaţa terenului de fotbal va fi acoperită de iarbă în totalitate. Doresc să precizez că, din punctul meu de vedere, acesta va fi cel mai frumos stadion din mediul rural al judeţului Vâlcea. În acest an, intenţionez să reînfiinţez şi echipa de fotbal. În funcţie de posibilităţile materiale, voi decide dacă formaţia noastră locală va evolua în Liga a IV-a sau a V-a”, ne-a declarat primarul Ion Stănescu. Social-democratul consideră că, având o asemenea bază sportivă, este păcat ca în localitatea sa să nu evolueze şi o echipă de fotbal. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button