Politica

Ion Matei nu trece la UNPR, iar Bleotu candidează împotriva lui Cîlea

Prin intermediul unui comunicat de presă, Ion Matei, preşedintele PSD Râmnicu Vâlcea, a încercat să ne convingă că nu are nici cea mai mică intenţie de a părăsi Partidul Social-Democrat. Ba mai mult, social-democratul a explicat, foarte ferm, că îi „repugnă trădarea şi trădătorii” şi că nu ar avea motive să se simtă frustrat. Reacţia sa vine după ce, în mai multe publicaţii locale, au apărut informaţii potrivit cărora el, Adina Dobrete şi Vasile Bleotu ar fi trecut alături de deputatul Dan Mazilu, la UNPR. Şi ceilalţi doi colegi ai săi au dezminţit aceste zvonuri, afirmând că nu sunt mânaţi de astfel de gânduri. Cel mai convingător a fost deputatul Vasile Bleotu care, de altfel, a anunţat că va candida la funcţia de preşedinte al PSD Vâlcea, împotriva lui Ion Cîlea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button