Administratie

Investiţii de aproximativ 4 milioane de euro – fonduri nerambursabile, la spitalul din Drăgăşani

Primarul Cristian Nedelcu, de la Drăgăşani, continuă şi anul acesta investiţiile în sistemul sanitar local. Chiar dacă traversăm o perioadă în care resursele sunt tot mai reduse, edilul a căutat şi a găsit resurse financiare externe pentru îmbunătăţirea condiţiilor de la Spitalul „Costache Nicolescu”.

Cele două proiecte mari pe care le are în derulare la ora actuală la spital au o valoare totală de aproximativ 4 milioane de euro şi sunt finanţate de UE prin POR 2014-2020, contribuţia de la bugetul local fiind de doar 2 %. „La ambele proiecte, se lucrează şi avansăm cu ele. Sigur, nu este deloc simplu, mai ales că, în această perioadă, ne confruntăm şi cu această pandemie de coronavirus. Spitalul a funcţionat şi funcţionează normal, iar pentru a evita problemele şi a face o triere eficientă, am adus containere în curtea unităţii sanitare. Medicii s-au descurcat bine şi nu am avut situaţii deosebite”, a spus primarul municipiului Drăgăşani. Revenind la proiecte, Cristian Nedelcu a explicat că primul dintre acestea – „Creşterea eficienţei energetice prin reabilitarea Spitalului Municipal Costache Nicolescu”, estimat la 8,5 mil. lei – prevede reabilitarea termică a unităţii, reducerea costurilor cu energia, refacerea învelitorilor, a şarpantelor, consolidări, recompartimentări, modernizarea spaţiilor de la Ginecologie, Blocul operator, Internări de zi, ATI, Psihiatrie, desfiinţarea atelierului, instalaţii noi, realizarea unei unităţi de producere a energiei pentru consumul propriu, co-generare şi crearea mai multor facilităţi pentru persoanele cu handicap. Al doilea proiect – „Extinderea şi dotarea Ambulatoriului Spitalului Municipal Costache Nicolescu” – evaluat la aproape 10,7 mil. lei, are în vedere dotarea a 14 cabinete şi spaţii cu aparatură performantă de imagistică şi radiologie, scurtarea duratei de spitalizare a pacienţilor care nu necesită îngrijire permanentă, a timpului de diagnosticare şi tratament, a prevenţiei şi depistării bolilor, facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, diminuarea pierderilor de căldură şi a costurilor de întreţinere, extinderea cu aproape 600 de mp a parterului, modernizarea şi dotarea spaţiilor din zona respectivă.

Articole Similare

Back to top button