Diverse

Întâlnire de foc cu naţionala Norvegiei

handbal pic* sâmbătă, 23 octombrie, de la ora 18.15 (ora României), Oltchim o va întâlni pe Larvik, în derbiul grupei C

Adevăratul test din această primă fază a grupelor Ligii Campionilor pe care fetele de la Oltchim îl vor da îl reprezintă meciul de la sfârşitul acestei săptămâni, cu Larvik. Înaintea debutului acestui nou sezon al Champions League, cele două formaţii erau cotate ca favorite clare la calificarea în grupele principale. Se punea atunci problema cine va ocupa prima poziţie. Între timp lucrurile s-au schimbat, formaţia vâlceană stricând calculele după eşecul surprinzător din primul meci din grupa C, de la Randers. Astfel, pentru a-şi reconfirma valoarea, campioana României ar avea acum nevoie de un rezultat pozitiv în Norvegia. Va fi, însă, destul de greu de obţinut, dacă ţinem cont de faptul că Larvik se confundă practic cu echipa naţională a Norvegiei, o adevărată forţă în handbalul feminin mondial, nimeni alta decât deţinătoarea titlului olimpic şi a celui european. Nici naţionala României, formată în principal din jucătoare de la Oltchim, nu este una de neglijat, astfel că duelul dintre Larvik şi gruparea vâlceană se anunţă „exploziv”. Ar trebui ca în cazul unei astfel de partide spectacolul să fie garantat. Cu jucătoare ca Leganger, Rantala, Riegelhuth, Larsen, Neagu, Stanca sau Elisei, nu se poate vorbi despre lipsă de atractivitate sau valoare a unui meci. Duelul e cu adevărat tare şi pentru că ambele formaţii sunt cotate cu şanse mari de a câştiga Liga Campionilor. Marele derbi al grupei C, dintre Larvik şi CS Oltchim va avea loc sâmbătă, 23 octombrie, de la ora 17.15, în Norvegia, în timp ce în România va putea fi urmărit în direct, de la 18.15, pe canalul Digi Sport. Partida dintre Larvik şi Oltchim va fi oficiată de o brigadă de arbitri formată din Matija Gubica şi Boris Milosevic (ambii din Croaţia). Cei doi croaţi vor fi observaţi de delegatul EHF Monique Alsemgeest, din Olanda.

Larvik, o echipă cu experienţă
* media de vârstă a lotului grupării norvegiene este de aproape 29 de ani

Partida dintre Larvik şi Oltchim va reprezenta punctul de atracţie al etapei a III-a din Champions League. Sâmbătă, 23 octombrie, în Norvegia, favorita numărul 2 la câştigarea Ligii Campionilor din acest sezon, va da piept cu echipa cotată cu şansa a treia la câştigarea celei mai importante competiţii inter-cluburi din lume. În plus, echipa naţională a României va înfrunta prima reprezentativă a Norvegiei, pentru că atât Larvik, cât şi Oltchim, se confundă cu selecţionata ţării pe care o reprezintă. Jucătoarele ambelor formaţii s-au întâlnit în urmă cu câteva săptămâni, când România şi Norvegia au participat la Cupa Mondială din Danemarca. Atunci s-au impus româncele, elevele lui Radu Voina reuşind să câştige chiar de două ori în faţa norvegiencelor, care au ratat trofeul Cupei Mondiale în detrimentul Cristinei Neagu şi companiei. Chiar dacă norvegiencele au două victorii în grupă, una chiar categorică în faţa celor de la Randers, grupare care a învins trupa lui Kovacs în prima etapă, meciul dintre Larvik şi Oltchim, din etapa a III-a a grupelor Ligii Campionilor, se anunţă totuşi echilibrat şi pentru că ambele echipe se pot compara ca şi valoare a lotului, având de asemenea în componenţă jucătoare de vârstă oarecum apropiată, cu experienţă. Media lotului clubului vâlcean, compus din 21 de jucătoare, este de puţin peste 27 de ani, în timp ce media de vârstă a lotului clubului norvegian, format din doar 16 jucătoare, este de 28 de ani şi jumătate. Cea mai tânără handbalistă „chimistă” este Adriana Ţăcălie (21 de ani), la cealaltă extremă situându-se Steluţa Luca – 35 de ani. În tabăra norvegiană există discrepanţe mari la nivel de vârstă. Larvik se bazează pe doi portari de clasă mondială, Cecile Leganger (35 de ani) şi Lene Rantala – o jucătoare de 42 de ani, dar şi pe două handbaliste de mare perspectivă, extrem de tinere, gemenele Nora şi Thea Mork, care au doar 19 ani. Fără ele, lotul celor de la Larvik s-ar apropia de o medie de vârstă de 30 de ani, destul de înaintă, de altfel.

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button