Diverse

Îndrăgostiţi şi campioni

* fotbalistul Cristi Bud (CFR Cluj) şi handbalista Gabriella Szucs (Oltchim) celebrează împreună câştigarea titlurilor naţionale în România

Săptămâna trecută, CFR Cluj a câştigat cel de-al doilea titlu de campioană a României din istorie. Printre artizanii succeselor importante ale ardelenilor în returul Ligii I s-a numărat şi tânărul fotbalist Cristi Bud. Jucătorul clujean se bucură în aceste zile nu doar pentru trofeul câştigat de echipa sa, ci şi pentru titlul de campioană pe care formaţia antrenată de Radu Voina l-a cucerit în actualul sezon. Motivul? Povestea de dragoste pe care o trăieşte de câteva luni cu handbalista Gabriella Szucs, legitimată în prezent la Oltchim Rm. Vâlcea.
Deja campion cu CFR Cluj, Cristi Bud va solicita o învoire din partea conducerii tehnice a ardelenilor pentru a fi prezent marţi seara, în Sala Traian, la meciul pe care finalista Ligii Campionilor îl va disputa împotriva echipei Univ. Reşiţa. La finele acestei confruntări, jucătoarele de la Oltchim – printre care se va afla şi iubita lui, Gabriella Szucs – vor primi tricourile de campioane naţionale, preşedintele FRH, Cristian Gaţu, urmând a le înmâna şi trofeul decernat anual celei mai bune echipe de handbal feminin din România.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button