Administratie

Începe renovarea uneia dintre cele mai frumoase clădiri deţinute de Primăria Râmnicului

Mircia Gutău, primarul Râmnicului, a identificat o oportunitate de renovare a clădirii deţinută de municipalitate pe Strada Carol I, la numărul 19, între Restaurantul Belvedere şi Casa Simian, cu bani din surse externe nerambursabile. Edilul a semnat contractul de finanţare anul trecut, la Ministerul Dezvoltării. Fondurile necesare pentru această nouă investiţie, în jur de 1,18 milioane de lei plus TVA, sunt asigurate în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 5 – Valul Renovării. Clădirea ce urmează a fi recondiţionată şi eficientizată energetic are un design aparte şi a fost sediul PNŢCD multă vreme. De câţiva ani, în condiţii discutabile, o parte din imobil a ajuns însă pe mâna unui personaj din mass media, trimis în judecată de către DNA pentru fapte de corupţie. Din păcate, cei care s-au folosit de imobil nu l-au întreţinut aşa cum ar fi fost normal şi nu au investit deloc în renovarea acestuia. Astfel, clădirea s-a degradat destul de mult în ultimele decenii, iar refacerea acesteia nu mai putea fi amânată. Procedurile de achiziţii pentru atribuirea contractului de execuţie în cadrul proiectului „Creşterea eficienţei energetice în sediul administrativ din Str. Carol I nr. 19” au fost lansate miercuri, iar termenul limită de depunere a ofertelor este data de 22 februarie.

Articole Similare

Back to top button