Administratie
Încă un proiect finalizat, la Malaia
Gheorghe Dinculescu, primarul comunei vâlcene Malaia, a finalizat încă un proiect. De această dată, este vorba despre „Dotarea Serviciului Social Malaia”, care a beneficiat de finanţare din surse externe nerambursabile, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
Proiectul, în valoare de 24.990 euro, a fost finanţat prin LEADER şi a început pe 27 octombrie 2023. În cadrul proiectului, Serviciul Social Malaia a fost dotat cu un autoturism marca VW, extrem de fiabil şi cu un consum mic de carburanţi.