În urmă cu 35 de ani,

Tatăl actriţei Adela Popescu a pus bazele echipei de fotbal Înainte Şuşani

În 1975, anul în care Nadia Comăneci devenea campioană mondială absolută a Europei la gimnastică şi campioană continentală la sărituri, paralele şi bârnă, la vârsta de doar 13 ani şi jumătate, în comuna Şuşani, din judeţul Vâlcea, apărea prima echipa locală de fotbal, care purta un nume cel puţin bizar pentru realitatea socio-politică din vremurile noastre: Înainte. Astfel, Înainte Şuşani a fost susţinută în primii cinci ani de activitate de către Doru Popescu, tatăl actriţei de telenovele Adela Popescu, care tocmai pătrunsese în sistemul de învăţământ, ca profesor de Educaţie Fizică şi Sport. În 1980, cadrul didactic avea să renunţe la finanţarea grupării, în favoarea „miliţianului” Viorel Popescu.

14 ani sub comanda „miliţianului” Viorel Popescu

Din ’80 Şi până în ‘94, poliţistul Viorel Ionescu a fost co-protagonist în zeci de pagini ale istoriei sportului-rege din comuna Şuşani. Prima dată, tânărul „miliţian” s-a dus în Capitală, pentru a discuta cu procurorul Cornel Dinu despre o posibilă într-ajutorare pecuniară, pentru ca formaţia locală să pornească în forţă în campionat. „Îmi aduc aminte că m-am dus atunci la Cornel Dinu să-i cer ca donaţie un echipament sportiv pentru jucătorii mei, pentru că eram săraci şi nu puteam cumpăra la acea vreme cele necesare pentru campionat. Procurorul ne-a ajutat atunci şi, în semn de apreciere, am denumit echipa Dinamo. Acum şapte-opt ani am apărut chiar şi la Pro TV. Reporterii postului de televiziune făceau pe-atunci o comparaţie între Dinamo Şuşani şi Dinamo Bucureşti, precum şi între Steaua Olanu şi Steaua Bucureşti. A fost ceva incredibil”, spune antrenorul Viorel Ionescu, care a mai antrenat, ulterior, după ce a renunţat la Dinamo Şuşani, adică din 1994, echipele din Buneşti, Voiceşti, Amărăşti, precum şi pe CSM Drăgăşani.

Ilarion Mitrache, o emblemă pentru comună

După 1994, echipa de fotbal din Şuşani a intrat în posesia lui Ilarion Mitrache, cel care, ani de-a rândul, a fost dedicat trup şi suflet acestui sport, împreună cu Aurel Stanciu şi Nicolae Trancă. „După ce a plecat domnul Ionescu, echipa a picat pe capul nostru. Îmi aduc aminte că, mai bine de cinci ani, am plătit din buzunarul nostru baremurile de arbitraj şi deplasările în campionat. Politica pe care am introdus-o la vremea respectivă la echipă era aceea că doar cei care contribuiau la cheltuielile din campionat aveau drept de joc în oficiale. Altfel, nu puteam supravieţui. În tot acest timp, am jucat în 14 ediţii de Cupa Olarului, din care am câştigat şase. De asemenea, am câştigat campionatul de două ori în istoria de 40 de ani şi am jucat o finală de cupă regională. Cam acestea sunt cele mai mari realizări ale comunei noastre în plan sportiv. N-am avut fotbalişti cunoscuţi care să joace mai sus de Liga a IV-a”, spune Ilarion Mitrache, acesta punctând faptul că niciodată echipa nu a dus-o bine financiar: „Dacă vom câştiga campionatul vara viitoare, în mod sigur nu vom juca în Liga a IV-a, pentru că ne e imposibil să ne autogestionăm. Chiar şi acum, cerşesc de la diverşi prieteni, cărora le cer bani pentru a mă ajuta în Liga a V-a. Am avut sprijin şi din partea primăriei, dar, de când au existat problemele pe care le cunoaştem cu toţii, nu am mai primit bani. Momentan, printre băieţii care mă susţin şi cărora aş vrea să le mulţumesc se regăseşte şi Dan Dimulescu, patronul unei firme de construcţii din Bucureşti, care ne-a cumpărat recent un rând de echipament sportiv”, spune Mitrache.

Au mers cu camionul cu tăiţei la Zătreni

Fără sacrificii supreme, sportul nu-şi va atinge niciodată ţelul şi va rămâne doar la stadiul de diletantism. Ilarion Mitrache, omul cu suflet mare şi ambiţii pe măsură de la Dinamo Şuşani, ne relatează una dintre numeroasele scene hazlii prin care a trecut în perioada cât s-a implicat la echipa de fotbal: „Îmi aduc aminte că aveam meci la Zătreni şi se făcuse destul de târziu, iar noi nu mai plecaserămm din comună. Un prieten ne-a urcat pe toţi fotbaliştii într-o RABĂ, care căra tăiţei. Practic, în 35-40 de minute, am ajuns cu camionul la 65 de kilometri depărtare, iar asta înseamnă că mergeam cu peste 100 de kilometri pe oră. Era foarte frig şi, pentru a ne mai încălzi puţin şi pentru a nu ne murdări de acei tăiţei, am luat câţiva snopi de coceni de pe câmp, i-am băgat în camion şi am stat pe ei. Când am ajuns la Zătreni şi am coborât din RABĂ, eram buimăciţi din cauza vitezei cu care conducea şoferul şi aveam tăiţei prin haine. A fost ceva ce nu pot uita niciodată”, reaminteşte Ilarion Mitrache, care mai spune că nu va renunţa niciodată la echipa locală şi că va face tot ce-i stă în putinţă ca fotbalul să nu moară în comuna Şuşani.

Lucian CORNECI