Administratie

În trimestrul I, Finanţele vâlcene – încasări cu 15,1% mai mari faţă de program

Prin aplicarea măsurilor de îmbunătăţire a administrării creanţelor bugetare şi a comportamentului fiscal al contribuabililor, în primul trimestrului al anului 2011, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, a realizat venituri bugetare în sumă totală de 210 milioane de lei, cu 15,1% mai mari decât programul repartizat de Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, respectiv cu 5% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
„Depăşiri mai însemnate am înregistrat la Bugetul asigurărilor sociale de stat – 120,5%, Bugetul de stat – 112,45% şi la Bugetul fondului naţional unic al asigurărilor de sănătate – 111,4%.
De la contribuabilii care nu şi-au achitat la termen obligaţiile de plată faţă de Bugetul general consolidat al statului, prin aplicarea măsurilor de executare silită, am recuperat suma de 32 milioane de lei, care reprezintă 15,1% în totalul sumelor încasate.
Precizăm că datele nu includ realizările celor 27 operatori economici vâlceni, mari contribuabili, administraţi direct de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia generală administrare mari contribuabili, precum şi cele ale sediilor secundare ale marilor contribuabili” – a declarat Gheorghe Gogîrnoiu, director executiv al DGFP Vâlcea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button