În acest weekend, la Casino Govora, răsună din nou muzica de operă, prima dată după decenii…

În urmă cu un secol, staţiunea Băile Govora era intitulată “doctorul României”. Primea zeci de mii de oaspeţi pe an, care veneau să se trateze, căutând puterea vindecătoare a aerului şi a apelor de aici. Tot cam atunci, se ridica şi Casino-ul din Govora, devenit simbolul oraşului. Amplasat pe un platou în centrul parcului balnear în suprafaţă de 20 de hectare, edificiul a fost construit între anii 1928 şi 1929, în stil eclectic neoromânesc, după proiectul Virginiei Andreescu-Haret, una dintre primele femei arhitect din Europa. Dar din planurile originale nu s-a făcut, practic decât jumătate, iar o aripă a rămas neconstruită. Clădirea a fost parţial dată în folosinţă în anul 1930 şi a avut, până în 1942, funcţiunea de casino, fiind centrul vieţii sociale din Govora şi loc de întâlnire al elitelor vremii. Sala avea o acustică extraordinară şi dotări specifice spaţiilor de spectacole, cu scenă amplă şi fosă pentru orchestră. În timpul războiului, clădirea a fost folosită în special ca sală de cinematograf pentru răniţii de război, aflaţi la recuperare, iar după instaurarea comunismului destinaţia de cinematograf a devenit permanentă. După 1990, activitatea a intrat treptat în regres, iar clădirea a cunoscut o perioadă de declin, fiind vandalizată de hoţi şi degradată de intemperii. În anii 2000, Casino Govora era o ruină şi o ruşine. Din fericire, după numeroase diligenţe administrative, primăria oraşului a preluat imobilul şi l-a inclus într-un proiect de reabilitare, redându-i fala din perioada de glorie. Şi astfel, în acest weekend Casino Govora se poate deschide pentru a găzdui din nou un concert de operă, primul în zeci de ani. Pe scena istorică va urca strălucitoarea soprană Cristina Fieraru care, învăluită în mătasea unduioasă a chitarei acompaniatoare, va oferi publicului o seară de neuitat, într-o întâlnire inevitabilă cu propriile emoţii în faţa muzicii. O întâlnire despre care Alice Năstase Buciută scria, într-o cronică de concert, că este de fapt „o întâlnire de dragoste, pentru că inimile se deschid şi se umplu de ecoul frumuseţii. Un chitarist cu har desăvârşit şi carismă pe măsură, celebrul Maxim Belciug, este partenerul unei tinere soprane al cărei glas e emoţionat şi chiar ezită puţin atunci când derulează şi explică titluri de piese, nume de compozitori sau poveşti din spatele vreunei bucăţi muzicale, dar are o stăpânire precisă, graţioasă, delicată şi fără de cusur atunci când vine vorba despre nuanţele muzicii, despre culori adânci şi volute înalte ale unui glas cu timbru fermecător. Soprana Cristina Fieraru şi chitaristul Maxim Belciug scriu împreună o poveste de frumuseţe cu pagini care trec de la baroc la romanţă şi canţonetă, un periplu prin repertoriul italian, francez sau german şi care se încheie, absolut splendid, cu versurile lui Eminescu aşezate pe muzică de Guilelm Şorban, Pe lângă plopii fără soţ”. Recitalul de operă de sâmbătă face parte din “Estivalul de Chitară la Băile Govora”, un mini-festival de weekend ce are loc în perioada 8-9 august în această staţiune. În cadrul aceluiaşi festival, vineri 8 august Casino-ul găzduieşte un alt concert, susţinut de senzaţionalul chitarist Maxim Belciug alături de Gabriel Bălaşa, un percuţionist insirat şi apreciat. Pentru vineri, afişul anunţă o seară de muzică albastră, de vis, cu valsuri, tangouri, ritmuri braziliene, virtuozităţi flamenco şi melopee romantice rânduite sprinţar într-o odă vie a bucuriei de a cânta. Cele două concerte din cadrul Estivalului de Chitară 2025 încep la ora 19:00 şi au loc în sala de spectacole a Casino Govora (Cinematograful Parc, str. Parcului 2, Băile Govora). Biletele se pot procura online, pe iabilet.ro, eventbook.ro şi ambilet.ro şi sunt disponibile atât separat, pentru fiecare seară de festival, cât şi sub formă de abonament. Copiii beneficiază de preţ redus.