Administratie

Împrumut de 1,1 mil. lei, la Orleşti, pentru ducerea la bun sfârşit a unui proiect de un milion de euro

Autorităţile de la Orleşti au decis să contracteze un împrumut pentru a putea duce la bun sfârşit, în cele mai bune condiţii, proiectul „Modernizare drumuri de exploataţie agricolă”, în valoare de peste un milion de euro. Investiţia, iniţiată de Constantin Cîrstina acum câţiva ani, este finanţată prin AFIR, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, Submăsura 4.3 – „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice”, şi prevede asfaltarea unui număr de 5 drumuri de exploataţie agricolă, ce măsoară în total 6.469 metri şi deservesc 773 de hectare de terenuri agricole din zonă (tarlalele 3-10, 12, 15-16, 18-22, 34 şi 53): D.E.A. Cîrstea Ene (1.530 m), SMA – Conpet Livezi (648 m), DJ 645 – Ene (297 m), Cuculeşti (1.555 m) şi Bălţi – fabrica de cărămidă (1.439 m). Acum, revenind la împrumut, Consiliul Local Orleşti şi conducerea primăriei au analizat foarte atent toate variantele disponibile pe piaţă, iar în final s-au orientat asupra ofertei Ministerului de Finanţe, care – de departe – pare cea mai avantajoasă. Mulţi oameni – şi nu ne referim la cei de la Orleşti, ci în general – nu înţeleg de ce, în anumite situaţii, primăriile sunt nevoite să se împrumute pentru a face investiţii. Motivul este foarte simplu: au venituri mici şi, pentru putea promova proiecte mari, trebuie să vină şi cu o contribuţie proprie, care, în multe cazuri, reprezintă bugetul unei localităţi pe un an sau doi. Este singura cale prin care localităţile pot atrage finanţări mari şi se pot dezvolta într-un ritm mai rapid.

Articole Similare

Back to top button