Ilie Fârtat, noul edil din Horezu, vrea să ducă Flacăra în Liga a III-a
Liberalul Ilie Fârtat este noul primar din Horezu, după ce a câştigat alegerile locale din 10 iunie, în faţa democrat-liberalului Constantin Niţu. Miercurea aceasta, Fârtat s-a întâlnit membrii din conducerea tehnică a echipei locale de fotbal, Flacăra, pentru a stabili, în linii mari, planul de bătaie pentru sezonul viitor. Managerul Vicenţiu Marinescu a precizat că edilul doreşte să suplimenteze bugetul alocat fotbalului, astfel încât să se obţină şi performanţe. „Domnul primar Fârtat mi-a spus că viitorul echipei de fotbal va fi unul luminos şi că ia în calcul să mărească bugetul, pentru a trage la promovare. În acest caz, vom putea face şi câteva transferuri importante. Nici un jucător nu va părăsi echipa, iar Vasile Ilinca va rămâne antrenor în continuare. Eu am avut o colaborare excelentă cu fostul primar, domnul Constantin Niţu. Dânsul este o persoană foarte corectă. A respectat tot ceea ce a promis vizavi de echipă”, a spus Vicenţiu Marinescu, managerul şi portarul de la Flacăra Horezu.