Politica

Ilie Fârtat, cu un pas mai aproape de funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean

Tot mai mulţi liberali din teritoriu cred că alegerea senatorului Dorel Jurcan în funcţia de preşedinte al PD-L reprezintă o rară şi importantă şansă pentru PNL, de a face din nou parte din grupul majoritar de la Consiliul Judeţean.
O parte dintre primari şi liderii locali preferă o alianţă cu PSD, luând în calcul, printre altele, şi faptul că Ion Cîlea este ordonatorul de credite din instituţie. Ceilalţi doresc o colaborare cu PD-L, considerând că numai în acest fel poate fi stopat avântul social-democraţilor.

În schimb, toţi cad de acord că formaţiunea pe care o reprezintă trebuie să trateze cu maximă seriozitate această portiţă spre guvernarea judeţeană. În acest sens, peneliştii consideră că normal ar fi ca BPT să-şi reanalizeze inclusiv propunerea pentru funcţia de vicepreşedinte al CJV, în cazul în care, în curând, alianţa PSD-PDL s-ar sparge, aşa cum este de aşteptat. Potrivit unui sondaj realizat în ultimele zile, cele mai mari şanse să devină candidatul PNL pentru funcţia de vicepreşedinte al CJV le are Ilie Fârtat, reprezentantul partidului în competiţia pentru Camera Deputaţilor pe colegiul Horezu, la alegerile parlamentare din noiembrie 2008. În momentul de faţă, în postura de potenţial vicepreşedinte PNL al CJV, în locul lui Romulus Bulacu (PD-L) sau al lui Dumitru Persu (PSD), se află Mircea Poenaru. Acesta din urmă nu mai beneficiază, însă, de susţinerea de acum câteva luni.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button