Diverse

Handbal / Junioarele I ale CS Chimia debutezã în noul sezon la sfârşitul săptămânii

Lazar Nicoleta* elevele Nicoletei Lazăr şi ale Cristinei Rouă vor juca în prima etapă la Vâlcea, cu CSŞ Craiova

După Liga Naţională şi Divizia A se va da startul şi în campionatul destinat junioarelor I. La sfârşitul acestei săptămâni va avea loc prima etapă din sezonul regulat, un sezon pe care echipele vâlcene îl doresc de excepţie. Vor intra în competiţie şi se vor întrece pentru clasarea pe o poziţie care să le permită calificarea la turneele semifinale nu mai puţin de trei echipe vâlcene: Naţional Rm. Vâlcea, CS Chimia Rm. Vâlcea şi echipa Colegiului Tehnic Energetic Rm. Vâlcea. Una dintre aceste formaţii, Naţional Rm. Vâlcea, nu se va întâlni, însă, în campionat cu celelalte grupări vâlcene. Trupa de la Centrul Naţional de Excelenţă a fost repartizată în seria E, alături de Banatul Timişoara, CSŞ Hunedoara, LPS Sebeş, LPS Tg. Jiuşi CSŞ Mediaş, în timp ce Chimia şi Energetic se vor lupta în grupa D pentru calificarea la turneul semifinal alături de LPS Piteşti, LPS Slatina, CSŞ Craiova şi CSŞ Caracal. În prima etapă a campionatului de junioare I, ce se va desfăşura la sfârşitul săptămânii, mai exact sâmbătă, 25 septembrie, Naţional Rm. Vâlcea va juca în deplasare la Banatul Timişoara, Energetic va înfrunta pe teren propriu pe CSŞ Caracal, în timp ce elevele Nicoletei Lazăr şi ale Cristinei Rouă de la CS Chimia vor da piept cu echipa similară a CSŞ Craiova. Chiar dacă valorile s-au nivelat, o dată cu restructurarea seriilor, CS Chimia porneşte la drum cu aceleaşi gânduri măreţe. Formaţia chimistă şi-a propus să aibă rezultate mai bune decât cele din sezonul trecut, când nu a reuşit să acceadă la turneul final. Antrenoarea Nicoleta Lazăr ne-a mărturisit că aspiră la o medalie în acest nou an competiţional. „Aşteptăm cu nerăbdare începerea campionatului. Am făcut tot ce trebuia şi consider că echipa e pregătită pentru jocurile oficiale, din noul sezon competiţional. Am susţinut un cantonament, la Govora, şi mai multe meciuri amicale în perioada de pauză. Am jucat cu CSŞ Caracal, CSŞ Mediaş, cu HC Oltenia, echipa Colegiului Tehnic Energetic şi o formaţie din Tg. Jiu. În general, sunt mulţumită de cum au răspuns fetele solicitărilor noastre la antrenamente. Sper să se vadă rezultatele acestei perioade în campionat”, a spus Nicoleta Lazăr.

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button