HAI CRAIOVA!

Se îngroaşă măciuca, pardon, gluma, în seria de Vest a ligii secunde de fotbal din România. La jumătatea turului, Damila Măciuca, proaspăt venită din Liga a 3-a, este neînvinsa şi se afla pe un loc care asigură promovarea (a treia consecutivă !) pe prima scenă fotbalistică a ţării. Nu poziţia în clasament sau rezultatele obţinute în primele etape mă surprind, ci jocul echipei antrenate de Erik Lincar. Damila arată un fotbal modern, conducând ostilităţile din teren în majoritatea timpului, iniţiază atacuri atât pe flancuri, cat şi prin lansări în adâncime. Jocul este plăcut ochiului, mai ales că Damila marchează meci de meci. Măciucanii sunt periculoşi la faze fixe şi se apără cu toată echipa, spaţiile dintre compartimente fiind specifice unei „echipe scurte”. Damila iese din apărare cu pase succesive şi nu cu „un-doi-uri cu Dumnezeu”, vorba  regretatului Traian Popa, atunci când vedea că jucătorii bubuie mingile. S-au creat şi automatisme în joc, astfel că anumite faze se repetă în timpul meciurilor de mai multe ori şi se vede că sunt lucrate la antrenamente. Până acum, Iosif Melcea este cel mai în formă jucător, cu driblinguri imposibile şi un procent ridicat al paselor reuşite. Cel mai inspirat fotbalist este, fără îndoială, atacantul Adrian Codin, „ucigaşul în serie” din Şirineasa făcând deja mai multe victime în rândul portarilor adverşi. Creierul echipei este Codruţ Lircă, un mijlocaş care se pricepe la „mecanica fină”, iar Edi Stoica, fundaşul stanga, este o alta piesă de bază din angrenajul Damilei, inteligent în joc, sigur pe el în apărare, contribuind deseori la faza de atac. Merita menţionat şi travaliul unor fotbalişti precum Ionuţ Stoica, căpitanul echipei, Iordache sau Adi Popa, iar Albert Voinea, la cei doar 20 de ani ai săi, are deja alura unui atacant de rasă. Cred în continuare în Bogdan Geantă, cu evoluţii mai şterse în primele etape, iar golul de excepţie „a la Del Piero” reuşit în meciul de la Arad confirmă valoarea sa. Faptul că Damila joacă fotbal se poate vedea pe viu la meciurile de acasă de la Drăgăşani, unde vin peste 2000 de spectatori la fiecare meci, dar ş pe canalele de sport, atunci când măciucanii sunt televizaţi. Cu acest lucru sunt de acord până şi „specialiştii” locali care, ca de fiecare dată, nu acordau Damilei prea multe şanse la începutul campionatului.
Surprinzător pentru mine este parcursul celeilalte echipe, CSM Rm. Vâlcea, care se luptă din greu în subsolul clasamentului, „la mare concurenţă” cu Poli Timişoara, echipă exclusă din competiţie la începutul campionatului!!! Nu cred că situaţia municipalilor se datorează jucătorilor, în majoritatea lor foarte tineri. De altfel, sunt câţiva fotbalişti promiţători la CSM şi mă gândesc aici la Dorian Eremia, un fundaş longilin ce poate juca pe mai multe posturi, Bebe Vasile, mijlocaşul fără plămâni, la fundaşul Bogdan Vătejelu sau play-maker-ul Florin Pârvu. Nici banca tehnică nu poate fi învinuită de rezultatele slabe ale echipei, mai ales ca între două articole pe care le scriu, în Zăvoi se numeşte un alt antrenor. Altundeva este buba, dar despre acest lucru o să vorbim cu altă ocazie. Nu am înţeles niciodată pilda biblică referitoare la “fiul rătăcitor”, unde un părinte acordă, în continuare, încredere fiului care risipise averea familiei prin lume în „defavoarea” celui muncitor, care rămăsese acasă. În acest context, nu am cum sa fiu împăcat cu faptul ca o administraţie publică sprijină o echipă condusă de un finanţator cu multe semne de întrebare, în detrimentul surghiunitei Damila, o grupare care a demonstrat nu de ieri sau de azi, că doreşte performanţă sportivă.
În 1983, „U” Craiova juca semifinala Cupei UEFA. Lung, Negrilă, Ştefănescu, Tilihoi, Ungureanu, Beldeanu, Donose, Geolgău, Balaci, Crişan, Cârţu, Cămătaru este componenţa „echipei unei mari iubiri”, cea cu care eu am „descoperit” fotbalul acum treizeci de ani şi pe care sunt convins că românii încă o ştiu pe de rost. Voi fi întotdeauna un suporter al Ştiinţei Craiova, chiar dacă acum echipa nu mai există. Am fost plăcut impresionat să văd la un meci al Damilei, un banner al galeriei vâlcene, pe care scria „Ştiinţa n-a murit, Măciuca reînvie Craiova”. Faceţi un mic exerciţiu de imaginaţie şi presupuneţi că prin jocul rezultatelor şi cu puţin noroc, Damila Maxima, pardon Măciuca, se va afla la începutul returului în cărţile promovării, iar pe Zăvoiul vâlcean va continua să evolueze… tot Rufă! Va fi revoluţie la Vâlcea! În cazul în care Damila ar ajunge în Liga 1, cu siguranţă că alte administraţii locale din jurul nostru vor dori să „transplanteze” această echipă în urbea lor, iar noi o să ne uităm lung ca la poarta nouă. Atunci, să nu ne mirăm dacă din retur sau din sezonul următor vom „vedea” Damila jucând la Piteşti ori la Slatina sau, de ce nu, la Craiova.
HAI CRAIOVA!

• Dan STUPARU