Politica

Gutău face la Goranu spital de 4 stele, bază sportivă şi pistă pentru elicoptere

Mircia Gutău consideră că liberalii din Consiliul Local Rm. Vâlcea, care nonstop nu fac decât să critice şi să se opună investiţiilor necesare în oraş, sunt nişte putori, oameni fără caracter şi puşi permanent pe rele. Din fericire, însă, multe dintre proiectele importante, iniţiate de el, nu sunt blocate de PNL şi îşi urmează cursul firesc. „Dacă ei, cei care înjură, nu mişcă un pai, în oraş, totuşi, se fac lucruri formidabile. Vreau să vă spun că avem deja peste 10 proiecte pregătite pentru Programul Anghel Saligny şi este foarte important că CL Rm. Vâlcea a aprobat acel împrumut, cu destinaţie clară – investiţiile europene. Pentru aceste proiecte, trebuie să ai SF-ul făcut şi restul documentaţiei. Pentru a le avea elaborate, este nevoie de bani şi acesta este rolul liniei de credit despre care s-a vorbit atât de mult. Nu ia nimeni banii acasă, ci se folosesc pentru a atrage sume mult mai mari şi a realiza obiective importante pentru municipiu”, a explicat edilul PER. Mircia Gutău a adăugat că, zilele trecute, s-au semnat contractele pentru reabilitarea şi modernizarea totală a internatului de la Forestier şi a Liceului „General Magheru”. „Vom începe foarte curând şi recondiţionarea Şcolii nr. 13, din Ostroveni. Este un proiect mai vechi, dar la prima licitaţie nu s-a prezentat nimeni. Acum, înţeleg că a câştigat Electrovâlcea, în asociere cu Stigi House. Este o investiţie estimată la 3,7 milioane de lei şi presupune modernizarea totală a unităţii de învăţământ. Sper că, săptămâna aceasta, vom avea câştigătorul şi la contractul privind achiziţia a încă 28 de autobuze eco. Au depus oferte 3 operatori economici şi a rămas unul singur. O altă veste bună vine de la CNI: ni s-au aprobat două creşe – una mare, cu 11 grupe, şi una medie, cu 7 grupe. A fost o problemă cu terenul pe care trebuia să-l punem la dispoziţie, în sensul că ni se cereau anumite dimensiuni. Pentru creşa mare, singura variantă a fost Izlazul din Goranu. Dar nu e nicio problemă, pentru că acea zonă se va trasforma total în câţiva ani. Acolo, ni s-a aprobat şi o bază sportivă, cu un teren de fotbal şi tribune. Intenţionăm să construim şi un spital modern. Lucrăm deja la documentaţie şi este un proiect eligibil sută la sută pe PNRR. Ne mai trebuia o adeverinţă de la CJV. Va fi un spital axat mai mult pe ginecologie, ceva extraordinar, şi sunt coonvins că, după ce va fi gata, mămicile de la Vâlcea nu vor mai fugi să nască la Bucureşti sau Sibiu. Vor avea în oraşul lor un spital de 4 stele. Dacă se aprobă finanţarea prin PNRR pentru acest spital, vom realiza şi o pistă pentru elicoptere. La ora actuală, este o problemă cu aterizarea şi decolarea elicopterelor la Rm. Vâlcea. La stadion, se produc daune foarte mari. E terenul terminat din cauza asta. La Goranu, ar fi perfectă pista. Accesul se face uşor şi, în plus, vom face încă o zonă de acces direct din Strada Lespezi. Revenind la creşe, cea mică va fi construită pe Morilor, unde am demolat barăcile. Ne-am judecat cu foştii proprietari. Avem în jur de 8000 de metri pătraţi. Pe acest teren, doream să facem locuinţe ANL. Pentru creşă, aveam în plan să mergem pe altă variantă. Să folosim o bucăţică din cei 8000 de metri pătraţi şi să cumpărăm de la un proprietar încă 300 mp. Consilierii PNL s-au opus. Ei se opun la tot ceea ce înseamnă investiţii. Este strigător la cer cum peneliştii se opun cu obstinaţie dezvoltării Râmnicului! Este o contradicţie totală între ceea ce spun şi ceea ce fac. Iată, acum, din cauza lor, nu mai putem face blocurile ANL. De ce? De răutate ce au în ei şi pentru că nu ştiu să se uite pe o planşă. M-au acuzat că vreau să fac creşă şi să duc acolo utilităţile pentru că fiul meu ar fi asociat la nu ştiu ce firmă, care face blocuri în zona aceea. Trebuie să ai zero creier ca să spui aşa ceva! Ştiţi că vechiul CL a aprobat un pod peste Olăneşti, de la stadion către Str. Izvor, ca toată zona respectivă să se poată dezvolta. Este un obiectiv corelat cu un proiect european aprobat, care prevede realizarea a 45 de kilometri de piste pentru biciclete şi 3 punţi peste Olăneşti. Deja am cerut şi avem banii pentru SF şi proiectare. Liberalii mai au şi tupeul să acuze că nu se face nimic în Râmnic, în condiţiile în care ei nu mişcă un pai şi, mai grav, fac rău oraşului şi se opun permanent investiţiilor!”, a detaliat primarul Mircia Gutău.

 

Articole Similare

Back to top button