Liga IV

Gruparea din Treapt şi-a început pregătirile pentru viitorul sezon de Liga a IV-a

* în această vară, echipa antrenată de Vicenţiu Marinescu a suferit o pierdere importantă, golgheterul Robert Gherghe ajungând la FC Ghecon Lăpuşata

Sâmbătă, 24 iulie, antrenorul Vicenţiu Marinescu a sunat adunarea la Flacăra Horezu. Gruparea din Treapt s-a reunit în vederea pregătirii pentru un nou sezon de Liga a IV-a, în care îşi doreşte să pună mai multe probleme decât în campionatul trecut. Flacăra şi-a propus să termine între primele cinci echipe din eşalonul de elită judeţean. Va încerca acest lucru fără unul dintre cei mai importanţi jucători ai săi. Golgheterul echipei, Robert Gherghe, nu va mai juca pentru echipa din Treapt în acest sezon. El a fost împrumutat, pentru un an, la Ghecon Lăpuşata, echipă alături de care va evolua în Liga a III-a. Antrenorul Flacărei are însă de gând să suplinească absenţa lui Gherghe prin aducerea unui alt atacant care să se evidenţieze. De fapt, Vicenţiu Marinescu vizează trei-patru transferuri, pe lângă un vârf, fiind necesară achiziţionarea a doi fundaşi (stânga şi central) şi un mijlocaş central. De asemenea, Marinescu a mai precizat că din lotul de 20 de jucători al Flacărei vor face parte şi şase juniori, care au intrat deja în programul de pregătire.
Până la începerea campionatului, sunt programate câte două antrenamente pe săptămână, dar şi câteva meciuri amicale. Printre cei aflaţi în pregătire alături de Flacăra se numără şi Bogdan Toreţoiu, jucător luat la schimb cu Daniel Nistor de la Păstorul Vaideeni. Toreţoiu a evoluat ultima dată sub formă de împrumut la Progresul Măldăreşti.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button