Administratie

Grădiniţa din satul Lunca (Bujoreni) va fi modernizată până la toamnă

În urmă cu doi ani, primarul Gheorghe Gîngu, de la Bujoreni, semna contractul de finanţare pentru extinderea, modernizarea şi dotarea Grădiniţei Lunca. La ora actuală, lucrările se derulează într-un ritm susţinut, existând toate premisele ca, până în toamnă, să fie finalizate. Proiectul se derulează prin POR 2014-2020 şi are o valoare de peste 1,4 milioane de lei. “Aşa cum ştiţi, în momentul în care am preluat frâiele Primăriei Bujoreni, în anul 2017, am găsit cele patru clădiri ale unităţilor şcolare şi grădiniţele într-un mare haos, pentru că funcţionau fără autorizaţie, cu toalete în fundul curţii şi nemodernizate de zeci de ani. M-am ambiţionat atunci şi mi-am impus să fac tot ce ţine de mine pentru ca în viitorul apropiat toate şcolile şi grădiniţele să arate impecabil, iar învăţământul din comuna noastră să fie digitalizat şi de cea mai înaltă calitate”, a reiterat alesul local.

Articole Similare

Back to top button