Politica

Gheorghe Smeoreanu şi VTV s-au făcut din nou de cacao!

Ionuţ Ungureanu a recunoscut că i-a dat înregistrarea cu Cîlea şi Ghiţă unei ziariste 

• aceasta i-a servit-o şefului ei, unul dintre susţinătorii PD-L, crezând probabil că a obţinut un document cu care democrat-liberalii puteau ataca PSD 

Postul local de televiziune VTV a fost amendat de Consiliul Naţional al Audiovizualului după ce, în ziua primului tur al alegerilor prezidenţiale, a difuzat o înregistrare audio conţinând un avertisment transmis de social-democratul Sorin Ghiţă, primarul comunei Vlădeşti, liderului PSD Vâlcea, Ion Cîlea, în legătură cu modalităţile prin care PD-L ar putea fura voturi.

Înregistrarea cu pricina, aşa cum vă informam săptămâna trecută, a fost făcută în luna octombrie de către Ionuţ Ungureanu, cameraman al RTV Vâlcea 1. La puţină vreme după aceea, el le-a oferit-o unor ziarişti şi politicieni vâlceni care, mai departe, au avut grijă ca aceasta să ajungă la conducerea VTV. Pentru că li s-a spus că, de fapt, file-ul audio conţine o mărturie a preşedintelui Ion Cîlea şi a primarului Sorin Ghiţă privind plănuirea fraudării alegerilor, cei de la VTV probabil că nu au mai ascultat-o cu atenţie, hotărând să o dea pe post şi să o prezinte ca atare. Mare greşeală, însă!

Colac peste pupăză, directorul Gheorghe Smeoreanu, din postura de realizator al unei emisiuni pe această temă, a insistat în greşeală, aruncând din nou cu lături, timp de câteva zile, în Ion Cîlea. Aceeaşi gafă a făcut-o şi B1 TV, unde, de asemenea, a fost pasată această înregistrare. 

Cel puţin ciudat este că VTV a încercat să-l protejeze pe Sorin Ghiţă, cel de la care a pornit întregul scandal, punându-le în cârcă dialogul incriminat unor persoane care nici măcar nu au participat la întâlnirea la care primarul din Vlădeşti a abordat tema alegerilor prezidenţiale. Ion Cîlea, Dumitru Persu şi Marius Bătăgan, acuzaţi pe nedrept de VTV că ar fi pus la cale fraudarea alegerilor, au reacţionat imediat, formulând plângeri la Parchet şi la CNA, ultima dintre acestea fiindu-le favorabilă. De asemenea, ei au decis să iniţieze acţiuni în instanţă împotriva calomniatorilor, solicitându-le daune morale şi materiale.

În ziua dinaintea primului tur, Ionuţ Ungureanu a trimis pe e-mail şi conducerii ziarului Arena celebra înregistrare cu Cîlea şi Ghiţă, cu scopul de a ne compromite. Speriat de consecinţele pe care le putea suporta în urma declanşării acestui scandal, el a hotărât să spună public că i-a dat-o doar directorului ziarului Arena. Într-o conferinţă de presă, însă, acesta din urmă a anunţat că va formula plângere penală împotriva angajatului RTV Vâlcea 1 şi-l va da şi în judecată. În aceeaşi zi, seara, Ionuţ Ungureanu l-a sunat pentru a-i cere scuze pe Eduard Dulăcioiu, singurul căruia susţinea, până la un moment, că i-ar fi dat înregistrarea. „Te-am sunat tot pentru treaba aia. Te rog frumos să ierţi. Nu ştiu ce să mai fac. N-am vrut să te bag pe tine pe ţeavă, nici nu am vrut să pomenesc numele tău. Să mă bată Dumnezeu dacă am vrut să zic ceva despre tine. Vezi că am vorbit cu Claudia Stanciu şi am făcut-o să recunoască pe messenger că înregistrarea o are Romeo Popescu. Am rugat-o să o caute pe calculator şi să o şteargă dacă o găseşte. Mă, eu i-am dat-o Claudiei, acum vreo lună jumate, după faza cu asfaltatul unui drum din Vlădeşti. Eu aşa obişnuiesc, să mai fac poze, capturi şi să i le trimit. I-am trimis materiale cu Ghiţă, cu Prală, cu toţi, băga-mi-aş picioarele! Şi, după aia, i-am văzut pe toţi la botez, acolo. Ea i-a dat-o lui Romeo. Iar Romeo cred că i-a dat-o lui Gutău. Te rog frumos să mă ierţi! M-am gândit că ai fi singurul care nu s-ar supăra dacă aş spune că ţie ţi-am dat-o. Eu cred că putem restabili adevărul. Dau o declaraţie în scris, cum vrei tu. Şi să recunoască ăia de la VTV de unde o au. E logic că nu o au de la tine, pentru că tu eşti cam singurul care nu e de partea PD-L. Dacă ăia de la VTV spun de unde o au, se lămureşte totul. Sincer, eu mă gândeam: dacă zic aşa, nu se supără Edi pe mine. Nu am vrut să-ţi fac niciun rău. Ceilalţi din presă care se laudă că au înregistrarea, o au tot de la ăştia, dacă o au într-adevăr. (…) M-ai întrebat – de ce i-am dat-o Claudiei? De idiot! Ţi-am spus că i-am dat mereu diverse chestii şi mi-a scăpat şi asta. Acum, ea spune că nu o are, dar o are Romeo. Dacă ai fost atent, ei nu m-au întrebat nimic în conferinţa de presă a PSD-ului. Puteau să facă bâză de mine la greu, mai ales că ei sunt simpatizanţi PD-L. S-au înroşit când m-am dus la prezidiu. Claudia a stat cu capul în pământ toată conferinţa de presă. Nici măcar în ochii mei nu s-a putut uita”, a mărturisit Ionuţ Ungureanu, autorul înregistrării. La rândul său, primarul Mircia Gutău, liderul PD-L Vâlcea, a precizat că a fost acuzat pe nedrept că el ar fi plasat înregistrarea cu Cîlea şi Ghiţă la VTV. Democrat-liberalul a spus că file-ul audio care a încins spiritele între PSD şi PD-L nu a trecut prin mâna sa, iar cei care au pus în scenă tot acest scandal nu sunt persoane bine intenţionate. „Nu a trecut pe la mine, nu am avut-o. Nu mă ocup cu aşa ceva şi nu sunt de acord cu astfel de practici. Domnul Cîlea s-a grăbit atunci când m-a acuzat că eu i-aş fi făcut figura cu înregistrarea”, a spus Mircia Gutău, lăsând să se înţeleagă că PD-L a avut de pierdut din această poveste şi că şi el este o victimă. Mai mult decât atât, primarul Sorin Ghiţă a dezvăluit că, la un eveniment organizat acum câteva săptămâni de ziaristul Romeo Popescu, deputatul PNL Cristian Buican i-a vorbit de înregistrarea care a pus pe jar clasa politică vâlceană, dar şi presa. Asta înseamnă că toate cărţile au fost făcute cu mult timp înainte ca aceasta să fie folosită de VTV. O altă concluzie la care am ajuns este aceea că Gheorghe Smeoreanu se pricepe la presă cam cum ne pricepem noi la tenisul de câmp. Spunem asta pentru că, în mod normal, el trebuia să verifice ce este cu acel document şi să nu muşte ca ghiborţul nada pe care i-au aruncat-o nişte persoane care, la fel, ori nu au nimic în comun cu presa, fie au vrut să facă băşcălie de el.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button