Galicea a fost condusă la Ioneşti! A făcut diferenţa în ultimele 20 de minute

Topologul Galicea a plecat cu toate cele trei puncte din deplasarea de la Ioneşti, din prima etapă a Ligii a V-a. Nu a fost sigură de ele. Victoria oaspeţilor s-a conturat în ultimele 25 de minute.
”A fost 0-0 la pauză. Am fost conduşi cu 1-0. Gazdele au deschis scorul prin minutul 65. Au avut o singură ocazie. Noi mai multe. Am dominat, dar abia după minutul 70 am început să marcăm. Gruinea a egalat. Apoi, din centrarea lui Saru, gazdele şi-au dat autogol. S-a făcut 1-2. Prin minutul 86 am înscris şi golul de 3-1, prin Robert Ancuţa, care a venit mai târziu la teren şi a intrat în partea secundă. Am întâlnit o echipă ambiţioasă, care aleargă pentru fiecare minge. Ne bucurăm pentru cele trei puncte. Am avut multe absenţe, mulţi accidentaţi, pe Băse (Rizoiu), Neaţă, Vlăsceanu, Muşan, Şiţoiu. Gabi Militaru nu a mai venit. A spus că ia o pauză. În schimb, i-am avut pe jucătorii proaspăt transferaţi. Giumelea a stat între buturi. De la Olanu a mai venit şi Robert Matei. De asemenea, mai avem în lot un junior, pe Mărăcine, l-am mai luat şi pe Darius Rizea, de la Guşoeni, plus Irimia, de la Budeşti, care au şi jucat. Antrenor este Adi Albinaru. O să facem şi câte un antrenament pe săptămână. Din păcate, după meciul de la Ioneşti, la infirmeria a mai intrat un jucător. Oprescu a ieşit cu glezna în pioneze. Cred că nu va putea reintra pe teren câteva săptămâni. Mai avem în plan două achiziţii, un portar şi încă un jucător. Dacă vom găsi portar, Giumelea poate să evolueze în «câmp». Am început bine, ne dorim să continuăm tot aşa. Mulţumim Primăriei, domnului primar Alexandru Mărăcine, pentru susţinere, dar şi sponsorilor noştri, domnului Neaţă, de la Delguard, care este, de asemenea, alături de noi”, au precizat oficialii de la Topologul Galicea.