Liga III

FRF, asaltată cu cereri de solicitare a unui loc în Liga a III-a

După încheierea meciurilor de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, o bună parte dintre echipele perdante au depus petiţii la Federaţia Română de Fotbal, prin care solicitau obţinerea unui loc în cel de-al treilea eşalon. Printre echipele care şi-au exprimat această dorinţă se numără şi FC Hunedoara, care a pierdut cu 2-0 „barajul” susţinut în compania celor de la CS Unirea Floreşti (Cluj). Victoria Ţăndărei (care a devenit CS Victoria Ţăndărei, după eşecul de la baraj susţinut în compania celor de la Eolica Baia – Tulcea) se numără şi ea printre grupările care au înaintat un dosar de participare la FRF. Din câte se pare, peste zece cereri au fost depuse în total pentru dobândirea unui loc în Liga a III-a.

Şi Oltul Ioneşti 2009 aşteaptă un semnal

Şi Ionel Giuran, patronul formaţiei Oltul Ioneşti 2009 a procedat similar, aşteptând ca forul condus de Mircea Sandu să-i dea un răspuns favorabil. În sezonul 2009-2010, conform site-ului www.wikipedia.org, din cele 104 echipe înscrise în Liga a III-a, 15 s-au retras sau au fost excluse, majoritatea dintre ele invocând motive financiare în momentul în care nu au mai dorit să joace. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button