Liga IV

Fraţii Vladu au smuls un punct pe „sinteticul” din Zăvoi

* în această partidă, centralul Daniel Demetrescu a eliminat doi „ortaci”

După fiecare meci disputat, Cozia Călimăneşti pare să piardă şi mai mult contactul cu lidera Ligii a IV-a. În ultimele trei etape, ocupanta locului secund a obţinut numai rezultate de egalitate (cu AS Şirineasa şi Damila Măciuca – ambele în deplasare şi, mai nou, cu Minerul Berbeşti – pe teren propriu). Marţi, 14 aprilie, fotbaliştii antrenaţi de Gabriel Mangalagiu au primit, pe „sinteticul” din Zăvoi, vizita „ortacilor” din Berbeşti.

Partida a debutat în ritm alert, ambele echipe dorind să-şi adjudece cele trei puncte: Cozia – pentru a rămâne în grafic şi a mai spera la câştigarea campionatului, iar Minerul pentru a mai urca în clasament. „Minerii” au punctat primii, printr-o lovitură de pedeapsă acordată de către arbitrul de centru Daniel Demetrescu, după un fault produs în careu asupra tânărului atacant Andrei Vladu. Ionuţ Vladu (fratele celui care a obţinut lovitura de la punctul cu var) a marcat din penalti (0-1), pentru ca, puţin mai târziu, Adrian Mitrea să stabilească egalitatea, printr-un şut puternic, deviat de fundaşul Buliman în propria poartă (1-1). Acesta avea să fie şi scorul la pauză, pentru ca în cel de-al doilea mitan atmosfera să devină tensionată pentru ambele tabere angrenate în duel. Centralul „Zăpadă” s-a făcut remarcat şi de această dată, prin eliminarea a doi „ortaci”: Teodorescu Dragoş (minutul 55)– pentru cumul de cartonaşe galbene şi Ionuţ Niculae (minutul 73) – pentru un presupus cot în figură aplicat unui adversar. Dacă în prima repriză Ionuţ Vladu a executat cu sânge rece lovitura de la 11 metri, în cea de-a doua parte a confruntării a venit rândul fratelui său, Andrei, să-şi treacă numele pe lista marcatorilor. „Săgeata Carpaţilor” – aşa cum îi place antrenorului Vasile Ilinca să-şi numească elevul – şi-a învăluit în fum doi adversari, care veniseră să-l flancheze, lăsându-i pe aceştia la câţiva paşi în urmă şi înscriind după o cursă de aproximativ 20 de metri. Cu doi oameni în minus, Minerul a încercat să-şi conserve avantajul de un gol, însă Adrian Mitrea (cel mai bun jucător al Coziei în partida de marţi) nu s-a împăcat cu gândul la un eventual eşec şi a reuşit să mai marcheze o dată, stabilind, astfel, scorul final: 2-2. Încă o dată, atacantul lui Ganriel Mangalagiu a demonstrat că este vital echipei sale, Mitrea înscriind în acest campionat 20 de goluri, la fel ca Adrian Albinaru (Oltul Ioneşti 2009) şi Andrei Fistogeanu (AS Şirineasa). 

Gabriel Mangalagiu: „Ei au jucat în nouă oameni, noi în cinci”

Echipa-gazdă nu a putut valorifica superioritatea numerică de pe teren, asta şi pentru că „minerii” au jucat la sacrificiu, având chiar şi o ocazie clară de gol în ultimul minut, prin Robert Ilinescu – Basculă”. Antrenorul Gabriel Mangalagiu e de părere că în meciul de pe „sintetic” a jucat doar cu jumătate din echipă, o parte dintre elevii săi fiind pe teren doar de formă. „Degeaba au jucat ei în nouă, dacă noi am jucat în cinci. Am avut pe teren şase statui. Chiar dacă Minerul a avut două eliminări, cine a jucat fotbal ştie că acest lucru nu e prea sugestiv şi că nu mereu câştigă echipa care are mai mulţi jucători în teren. Adversarii s-au mobilizat bine tot meciul, în timp ce unii fotbaliştii ai mei au stat degeaba în teren”, ne-a declarat antrenorul Gagriel Mangalagiu.
 
Mihai Manea, delegatul Minerul Berbeşti: „«Zăpadă» s-a înşelat la cea de-a doua eliminare”

Decizile centralului Daniel Demetrescu l-au scos din minţi pe delegatul Minerului. Mihai Manea nu a ezitat să-l acuze pe arbitrul de lot A pentru faptul că nu a judecat echidistant partida, apreciind că Zăpadă „a tras” un pic pentru adversari.
„Aşa procedează de fiecare dată domnul Demetrescu. Să ne zică de la început că nu avem voie de jucăm şi stăm acasă. Nu mai facem o deplasare de 80 de kilometri aiurea. Înţeleg, prima eliminare a fost corectă, nu am nicio de comentat asupra acestei decizii. În schimb, cea de-a doua, niciodată nu putea fi dată. Era vorba de un fault involuntar produs la jumătatea terenului. Jucătorul meu nu l-a lovit cu cotul în figura pe adversar. El doar a sărit la balon, dar cum era cu un cap mai mare decât adversarul său, s-a produs un raport disproporţionat de forţe”, s-a exprimat Mihai Manea vizavi de prestaţia lui Daniel Demetrescu.

Lucian CORNECI

Articole Similare

One Comment

  1. bravo ma andrei esti bun dar si fratito e bun faceti senzatie pe teren tinetio tot asa

Lasă un răspuns

Back to top button