Liga 6Fotbal

Frăția, a doua victorie de la înființare! A învins o echipă de mare tradiție din fotbalul județean

Frăția Nicolae Bălcescu începe să prindă tot mai mult curaj cu cât avansează în competiție. În acest week-end a obținut al doilea succes de la înființare, în Seria Sud a Ligii a VI-a. A învins o echipă de mare tradiție din fotbalul județean, pe Oltețul Zătreni.

”A fost un meci plin de suspans, în care băieții noștri au reușit să să se impună cu 2-0. Prima repriză a fost una de tatonare din partea ambelor echipe. De remarcat ocaziile lui Alin Zarioiu, Claudiu Rădescu, iar din tabăra oaspeților, două mingi trimise în bara transversală. Primul gol a fost marcat de Elvis Costoiu, din penalty, după câteva intervenții remarcabile în repriza secundă. După minutul 70 am făcut câteva schimbări, forțate și de accidentări. Au ieșit Cătălin Rădău, Alex Stroe, Daniel Vieru, Alin Zarioiu. Au intrat Florinel Melițoiu, Robert Niculescu, Evelin Bădița, Florian Șerban. Spre final, prin minutul 85, Claudiu Rădescu a reușit să ducă scorul 2-0, după o pasă foarte bună primită de la Florin Olteanu. Mulțumim suporterilor pentru susținere, iar băieților, pentru dăruire și mobilizare”, au transmis oficialii de la Frăția Nicolae Bălcescu.

Articole Similare

Back to top button