Liga V

Formaţia primarului Pearcu, cu un pas în Liga a IV-a

Unirea Tomşani continuă seria rezultatelor excelente obţinute în acest sezon şi se menţine pe prima poziţie în clasamentului Seriei a III-a, având cele mai mari şanse să-şi adjudece „coroana” în această vară. Ultima echipă care a căzut victimă în faţa grupării conduse de Mihai Diaconescu este FC Govora, aceasta pierzând cu 3-0 duelul cu prima clasată. Deşi au jucat în inferioritate numerică încă din minutul 65, când Emanuel Dumitrescu a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene, Unirea a reuşit să câştige. Au marcat: Andrei Nicuşor, Marian Hera şi Daniel Tomescu, ultimul dintre ei fiind şi golgheterul incontestabil al echipei sale, deţinând peste jumătate din totalul de 52 de goluri. „Dacă ziarul dumneavoastră ar întocmi şi Topul Golgheterilor la Liga a V-a, Tomescu ar fi de departe de primul loc, fiind unul dintre cei mai buni atacanţi care evoluează la acest nivel”, ne-a declarat Mihai Diaconescu vizavi de prodigiosul său atacant. Delegatul grupării din Tomşani susţine că, din etapele viitoare, se va implica şi la Viitorul Foleşti, pentru a o salva de pe ultima poziţie din clasament. „Când se va clarifica ceva mai mult situaţia din clasament, iar Unirea îşi va lua un avans consistent de puncte, vom pune osul la treabă şi pentru ajutarea «suratei» din Foşeşti, pentru a se debarasa de pe ultima poziţie a Seriei a III-a”, a mai adăugat delegatul din Tomşani.

Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button