Liga IV

Formaţia lui Dan Niţu, tot mai aproape de locul 2

* succesul obţinut în această rundă de echipa antrenată de Narcis Enăchescu a apropiat-o pe Damila la doar un punct de ocupanta locului 2

După victoria obţinută în etapa trecută în faţa Voinţei Orleşti, FC Băbeni n-a mai reuşit şi în runda recent disputată să-şi îmbunătăţească situaţia în clasament. Damila n-a făcut nicio concesie, a forţat pentru a demonstra că rămâne aceeaşi echipă de temut din campionatul Ligii a IV-a. Şi-a dominat adversara şi a reuşit să gestioneze perfect un moment care putea deregla sistemul. În prima parte a întâlnirii Munteanu a marcat, însă golul său nu a fost validat, arbitrii considerând că acesta se afla în off-side. Până la urmă, însă, oaspeţii au reuşit să marcheze şi din poziţie regulamentară, Preda aducând-o pe Damila în avantaj încă din primul mitan. În partea secundă a partidei au avut şi gazdele o situaţie de a marca, l-au învins pe portarul formaţiei din Măciuca, însă tot pentru off-side, golul a fost anulat.
Echipa antrenată de Narcis Enăchescu a controlat în continuare jocul, şi-a creat alte câteva situaţii de a marca, dar la final s-a bucurat de un succes în media celor consemnate în ultimul timp, în stil italienesc, s-ar putea spune, cu 1-0, adică fără gol primit. Cele trei puncte obţinute o apropie pe Damila la doar un punct distanţă de ocupanta locului 2, Cozia Călimăneşti, care a remizat din nou în această rundă, permiţând principalei urmăritoare să spere la poziţia secundă. Totodată echipa din Măciuca prin acest succes reuşeşte să o ţină la distanţă şi pe Posada Perişani, care, de asemenea, a obţinut doar o remiză în această rundă, astfel că se află în acest moment la cinci puncte distanţă de podium. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button