Florea Udrea, de la Singapore şi războiul din Yemen, la business-ul de azi şi administraţia comunei Galicea

Mulţi vâlceni îl cunosc pe Florea Udrea din postura de ales local, fost viceprimar, preşedinte al PNL Galicea sau manager al companiei CATANI, o firmă care, prin activităţile de comerţ, brutărie şi patiserie, asigură în comună, în momentul de faţă, peste 50 de locuri de muncă. Puţini ştiu însă experienţele incredibile prin care galiceanul a trecut înainte de a reveni în comuna natală.

În tinereţe, după ce s-a şcolit pe la Sibiu, în cadastru şi organizarea teritoriului, Florea Udrea a primit repartiţie la Cluj, unde a şi lucrat până prin 1985. Apoi, a prins o oportunitate şi, peste 2 ani, a muncit în Malaezia, Singapore, plecând prin Romelectro S.A. pentru a participa la construirea de reţele de înaltă tensiune şi staţii electrice. După această experienţă, s-a mutat cu job-ul la Vâlcea, activând în acelaşi domeniu, dar încercând şi lucruri noi: topometrie, normare, şef de şantier ş.a.m.d.. În 1995, a plecat din nou din ţară. De această dată, în Yemen, unde a prins războiul dintre Sud şi Nord. A fost, poate, cea mai grea experienţă a sa de până atunci şi nu neapărat din cauză că, într-o sâmbătă, după un an istovitor, a fost spartă casa în care locuia, fiindu-i furate lucrurile şi agoniseala. La vremea respectivă, avea un salariu de peste o mie de dolari, deci paguba a fost destul de însemnată. Din fericire, însă, nu erau singurele sale economii. A fost momentul în care Florea Udrea a decis să nu mai stea nicio secundă acolo şi să se întoarcă acasă, măcar până se termină războiul. Singura cale să iasă din Yemen a fost un vapor cu animale cu direcţia Somalia. Câteva zile, a fost nevoit să mănânce sfeclă furajeră şi să îndure multe greutăţi, dar a ajuns cu bine în ţară. După o vreme, când s-au mai liniştit apele în Yemen, s-a întors pentru continuarea lucrărilor. Din 25 de români, 6 au murit de malarie. Proiectul s-a încheiat şi Florea Udrea a plecat în Qatar, cu o altă misiune. Acolo, altă viaţă, altă lume. Câştigurile vâlceanului au crescut semnificativ. Făcea topografie, era şef de şantier şi, în general, nu fugea de nicio muncă. Lucra 16 ore pe zi, inclusiv la o companie de arhitectură, dar se apropia tot mai mult de obiectivele propuse. În 1998, s-a întors în România şi a investit totul la Galicea. A închiriat de la Inspectoratul Şcolar o grădiniţă închisă cu multă vreme înainte, a recondiţionat-o şi a deschis primul depozit. A urmat primul magazin, dar dorinţa de a dezvolta noul business l-a determinat să plece în Cipru, pentru a face rost de fondurile necesare. Pe urmă, s-a dus în Bahrain. 2002 a venit cu câteva oportunităţi în România, în aria sa de expertiză, aşa că s-a întors în ţară şi a avut cel mai mare avânt. Umblând atât de mult şi văzând dezvoltarea uluitoare din alte părţi, pe galicean a început să-l preocupe faptul că, în comuna sa, nu existau deloc drumuri asfaltate, utilităţi şi condiţii de trai decente. A fost principalul motiv pentru care, în 2004, a decis să intre în administraţie. Ce a urmat, veţi afla într-o ediţie viitoare.

(va urma)