FCPO nu a reuşit a treia victorie la rând, dar a rămas în Top 5

FC Păuşeşti Otăsău spera să bifeze al treilea succes la rând după două victorii la scor de neprezentare în Liga a III-a. Părea să aibă parte de un adversar mai lejer, accesibil, Gilortul Tg. Cărbuneşti, aflată pe ultimul loc în serie, cu o singură victorie în opt etape, obţinută în faţa vâlcenilor de la Viitorul Dăeşti. Echipa pregătită de Sorin Bucuroaia nu a reuşit să plece cu puncte din Gorj. A pierdut cu 3-2 confruntarea cu Gilortul. La pauză a fost egal. Marica a adus echipa gazdă în avantaj după un sfert de oră de joc, însă fundaşul Bogdan Lăzărescu a restabilit echilibrul pe tabelă, în minutul 35. Gorjenii s-au desprins în partea secundă la 3-1. Ionuţ Gîlcescu a marcat ambele goluri, în 60 şi 75. Ion Marian, intrat în repriza a doua, a redus din handicap în prelungiri (3-2). Gruparea din Păuşeşti nu a mai putut forţa egalarea. Gazdele au acuzat neacordarea a două lovituri de pedeapsă, dar şi vâlcenii au avut nemulţumiri legat de anumite decizii, în special tot la o situaţie în care ar fi putut beneficia de un penalty. În clasament, pentru FCPO înfrângerea nu a contat foarte mult. A rămas pe locul 5. În penultima etapă din tur, vâlcenii se înfruntă. FC Păuşeşti Otăsău va juca, la Pietrari, cu Viitorul Dăeşti. Cele două s-au întâlnit ultima dată în vară, în Cupa României. Iordache şi colegii săi au câştigat cu 2-0, prin golurile lui Streinu şi Predescu. Oaspeţii s-au remarcat prin numeroasele ratări. A fost un joc deschis. În campionat, meciul dintre cele două va avea loc sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 15.00.