Liga II

FC Silvania – FC Baia Mare, omologat cu 0-3

* meciul a fost întrerupt în minutul 90+2, la scorul de 3-2 pentru echipa gazdă, din cauza unei bătăi generale între jucători

Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis ca FC Silvania să piardă meciul cu FC Baia Mare (din cadrul etapei a 31-a) la „masa verde”, cu scorul de 3-0, din cauza unor incidente care au avut loc cu puţin timp înainte de fluierul final, în minutul 90+2, imediat după ce echipa din Şimleul Silvaniei marcase pentru 3-2. O îmbrâncire între Rednic, de la oaspeţi, şi Buştea, de la gazde, a dat startul momentelor de K1. Nervii au cedat, iar jucătorii celor două echipe s-au luat la bătaie. În urma celor petrecute, Iuhas, Mureşan, Dănilă (de la gazde) şi Achim (de la oaspeţi) au primit cartonaşul roşu, iar centralul Bordean (din Sibiu) a fost nevoit să oprească meciul. Trebuie menţionat că Ianc (FC Silvania) a fost eliminat înainte de aceste incidente.
Jucătorii Ianc, Mureşan, Iuhas (toţi trei de la FC Silvania), Achim, Rednic şi Craciun (toţi trei de la FC Baia Mare) au fost suspendaţi şi amendaţi, fiecare câte 4 meciuri şi cu 2.000 de lei. În schimb, Dănilă (FC Silvania), care l-a agresat fizic pe centralul meciului, a fost suspendat un an şi cu o penalitate sportivă de 13.500 de lei. Tot astfel, clubul sălăjean a fost amendat cu 5.000 de lei.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button