Există două variante pentru introducerea gazelor, la Scundu
În ceea ce priveşte introducerea gazelor, comuna Scundu pare să aibă două variante. Prima ar fi conectarea la magistrala care trece prin zona Bucşani (Ioneşti), în apropierea DN 64. Aceasta pare mai rapidă şi mai ieftină, dar s-ar putea să fie o problemă numărul mic de potenţiali abonaţi. A doua variantă ar fi realizarea investiţiei printr-o asociere cu Şirineasa, Pesceana, Glăvile şi, poate, încă o localitate.
„Ne-am întâlnit deja şi am discutat. Urmează să definitivăm statutul şi să mergem la notar. Scopul comun este să depunem proiectul imediat cum se deschide sesiunea, cel târziu în mai, din câte am înţeles. În această variantă, vorbim de câteva mii de abonaţi”, au anunţat Dumitru Blejan şi fiul său, Mihai-George, primar interimar la Scundu. (va urma)