Execuţia forajului de la Milcoiu, supravegheată de o firmă din Râmnicu Vâlcea

Primarul Daniel Muşat a decis ca lucrările la obiectivul „Execuţie foraj la gospodăria de apă din punctul Comanca, comuna Milcoiu” să fie supravegheate tehnic de o firmă specializată, aşa că s-a documentat, iar după ce şi-a făcut o idee foarte clară în privinţa situaţiei, a optat pentru Terapont SRL, de la Râmnicu Vâlcea, o firmă care a oferit cele mai bune condiţii tehnice şi financiare. Reamintim faptul că, la începutul verii, Daniel Muşat, primarul comunei Milcoiu, a hotărât să aducă sistemului local de alimentare cu apă o serie de îmbunătăţiri, bine venite mai ales în această perioadă caniculară. În acest sens, în colaborare cu o firmă de la Curtea de Argeş, S.C. REPARAŢII MODERNIZĂRI RETEHNOLOGIZĂRI ARGEŞ S.R.L., edilul şef de la Milcoiu a demarat proiectarea şi execuţia unui foraj de 250 metri liniari. Investiţia este estimată la 564.534,58 lei fără TVA.