AdministratieEveniment

ETA a primit un premiu important: transportul de călători din Rm. Vâlcea, considerat mai bun decât cel din Oradea

Comunicat de presă / Pentru a treia oară, ETA S.A. a urcat pe podiumul premianţilor în categoria „Compania de transport de pasageri a anului 2024” la Gala Ziua Cargo, desfăşurată în Poiana Braşov în cursul ultimului week-end. Compania locală responsabilă de transportul de călători în muncipiul Râmnicu Vâlcea a urcat o poziţie faţă de clasările la galele precedente (din 2019 şi 2023), ocupând de data aceasta locul secund, la doar câteva puncte în urma câştigătoarei premiului întâi (Compania de Transport Public Iaşi) şi înaintea societăţii Oradea Transport Local. În analiza performanţelor ETA S.A. a contat implementarea mai multor proiecte cu finanţare europeană în urma cărora au fost achiziţionate 35 de autobuze noi, ecologice, alimentate cu gaz natural comprimat, s-au montat 89 de staţii moderne de călători, dotate cu sistem de informare în timp real şi cu camere de supraveghere, s-a modernizat din temelii baza auto de pe strada Depozitelor şi s-a realizat un dispecerat modern pentru gestionarea mijloacelor de transport în comun prin intermediul unui sistem de semaforizare. Aproximativ 10.000 de râmniceni folosesc zilnic transportul de pasageri pe cele 16 linii care acoperă uniform întreaga suprafaţă a municipiului.

Articole Similare

Back to top button