Administratie

Emilian Isuf a accesat 1 milion de euro pentru modernizarea Căminului cultural de la Drăgoeşti

* investiţia va fi demarată de către Compania Naţională de Investiţii

Începând din acest an, Compania Naţională de Investiţii, instituţie subordonată Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), va construi în comuna Drăgoeşti un mega-cămin cultural, a cărui valoare totală este de 47 miliarde lei vechi. Primarul Emilian Isuf se arată mândru de realizarea sa, de vreme ce acest aşezământ cultural este primul la nivel judeţean, în ceea ce priveşte amploarea investiţiei.
„Căminul cultural va primi numele domnitorului Mihai Viteazu, deoarece, după cum se cunoaşte, izvoarele istorice atestă faptul că acesta s-a născut în comuna Drăgoeşti. Consiliul Judeţean va contribui cu 10 la sută, partea de cofinanţare, adică 100 de mii euro, restul fiind alocaţi de către Minister. Am făcut deja primele demersuri către instituţia prezidată de domnul Ion Cîlea, pentru a ni se aproba cofinanţarea. În primă instanţă, ar trebui să primim 500 de milioane lei vechi”, ne-a spus primarul Emilian Isuf. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button