Politica

Elena, fiica Mariei Tudor, a avut cununia civilă la Londra

În prima parte a acestei luni, Elena, fiica Mariei Tudor, s-a căsătorit cu un important bancher din Bucureşti. Cununia civilă a avut loc tocmai la Londra, departe de ochii presei vâlcene, deşi mediatizarea unui astfel de eveniment, în plan local, ar fi însemnat, după părerea noastră, o publicitate pozitivă ce pica la ţanc pentru familia Tudor, mai ales în această perioadă în care jurnaliştii incomozi o ţin în corzi şi îi şifonează imaginea. Surprinzător este faptul că nici presa ţinută cu tubul de oxigen la gură de Maria Tudor nu a prezentat nici măcar la „diverse” aceste noutăţi, care ar fi pus-o în lumina reflectoarelor într-o postură un pic diferită, într-o postură cumva mai umană, mai apropiată de a noastră, a muritorilor de rând, dar care, la fel, avem familii, copii, căţei, purcei.
Bine, dacă e să continuăm pe această idee, lipsa de fler a presei finanţată de Maria Tudor ne arată că femeia de afaceri plăteşte ziarele şi televiziunile degeaba sau că ăia pe care îi crede ea foarte deştepţi sunt de fapt nişte idioţi. Ori le dă păpică pentru a nu o mai critica, pentru a îndeplini anumite sarcini, chestii de genul ăsta. Dracu’ ştie! Cert este, în orice caz, că nu-şi fac „datoria”. În condiţiile în care, să zicem, în Arena, apare ceva nasol cu izvoarele de la Olăneşti, subiect sensibil deocamdată pentru Maria Tudor, până cumpără de tot ălea 60 de hectare, nişte băieţi inteligenţi ar putea încerca să ne contracareze nu cu articole scrise pe sulul de hârtie igienică sau pe capacul de la veceu. Dacă i-ar duce cât de cât capul, ar combate reclama negativă cu chestii pozitive. Ar merge, de exemplu, să nu facă nicio referire la ceea ce a apărut prin ziarele „ostile”, dacă n-au contra-argumente, şi doar să amintească faptul că, la Băile Olăneşti, familia Tudor face o super-investiţie – ce va rămâne, poate, şi câteva sute de ani de acum încolo – un hotel de 5 stele, o construcţie uimitoare, cu SPA, bază de tratament ultimul răcnet, bla-bla-bla, adică ceva ce nu prea mai există prin România şi care ar putea deveni un magnet pentru turiştii străini. La o treabă ca asta, ce ai mai putea comenta? Că nu e bine că se realizează aşa ceva? Vedeţi? Intrăm prea mult în detalii şi poate îi facem ziarişti de două parale şi tâmpiţi. Mai bine încheiem acum subiectul şi vă spunem tuturor: La mulţi ani! (E.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button