Liga IV

După 11-1 în tur, Olteţul Bălceşti 2014 n-a mai reuşit decât un 1-0, în retur, cu AS Popeşti 2016

Olteţul Bălceşti 2014 a triumfat doar cu scorul de 1-0 în partida de la AS Popeşti 2016. Unicul gol al meciului a fost marcat de Laurenţiu Preda. Acesta a revenit pe teren după şapte luni de absenţă. Potrivit afirmaţiilor lui Marian Niţă, Preda s-a accidentat în sezonul trecut, la meciul cu Luceafărul Pesceana. „Am avut probleme mari de efectiv pentru acest duel, deoarece nu mai puţin de cinci jucători de bază n-au putut fi prezenţi la Popeşti. Mă refer la Lucian Sanda, Tibi Ninciuleanu, Alin Vlăiculescu, Cristinel Muşoiu (toţi absenţi din pricina unr probeme personale, care i-au împiedicat să vină la meci), dar şi la Marius Popescu, care a fost accidentat (entorsă destul de severă)”, a declarat preşedintele-jucător de la Olteţul Bălceşti 2016.

Marian Niţă a acuzat prestaţia brigăzii de arbitri conduse de Alexandru Radu:
„Popeştenilor li s-a permis din minutul 1 să înjure pe teren, să-i bruscheze pe jucătorii noştri, să-i lovească chiar şi fără minge”

În altă ordine de idei, Niţă a acuzat jocul dur al adversarilor. „Ne bucurăm că am câştigat, cele trei puncte puse în joc au fost foarte importante. Suntem însă extrem de nemulţumiţi de brigada de arbitri condusă de Alexandru Radu, care a oficiat într-un mod pe care nu l-am înţeles. Centralul a tolerat comportamentul nesportiv al gazdelor, iar aici mă refer la înjurături, lovituri fără minge etc. Greşeli au avut şi asistenţii. Nadia Ducu, care în prima repriză, pe atacul lor, n-a ridicat vreun ofsaid, când noi am atacat pe partea ei, în repriza secundă nu ne-a lăsat deloc trecem spre poartă. O s-o recuzăm pe viitor, nu mai vrem s-o întâlnim la meciurile noastre. E aceeaşi tuşieră care ne-a arbitrat în tur şi la Vaideeni, în acelaşi mod ciudat. Şi celălalt asistent, Andrei Iordache, a pierdut pur şi simplu meciul de sub control. De fapt, nu cred că l-a avut vreodată sub control! Popeştenilor li s-a permis din minutul 1 să înjure pe teren, să-i bruscheze pe jucătorii noştri, să-i lovească chiar şi fără minge etc. Mai mult decât atât, la finalul meciului, un jucător de-al lor l-a şi lovit pe Marius Popescu, care nici măcar nu intrase pe teren, pe motiv că fotbalistul nostru l-ar fi înjurat în tur. N-am mai văzut aşa ceva, lucrurile de acest gen (răzbunările aiurea) erau valabile în urmă cu nu ştiu câţi ani pe terenurile de fotbal, dar nu şi acum! Până la urmă, n-am înţeles ce-au avut popeştenii au noi. Probabil că au fost supăraţi pentru că în tur a fost 11-1 pentru noi, dar nu mi s-a părut normal. Când au venit la Bălceşti nu i-a deranjat nimeni cu nimic. Ei n-au înţeles că rolul fotbalului acesta de la nivel judeţean e cu totul altul decât de a te refula! Contează să faci mişcare, să aduci oamenii la stadion. Nu mai e foarte important să câştigi meciul cu orice preţ, ci să creezi o atmosferă frumoasă lângă echipă şi să promovezi fotbalul şi sportul, în general”, a subliniat Marian Niţă.

„Doar lipsa atacanţilor noştri de meserie ne-a privat de o victorie mai clară la Popeşti”

În încheiere, Marian Niţă a explicat şi situaţia hilară care s-a produs la faza când Ionuţ Vîlcea a fost eliminat. „La un fault fără minge comis asupra unui jucător de-al nostru, arbtirul nu a fluierat nimic. Vîlcea s-a dus în zona respectivă, să-i reproşeze jucătorului lor faptul că l-a lovit pe fotbalistul nostru. În acel moment, un jucător de la Popeşti a sărit şi l-a scuipat pe Vîlcea. Când colo, ce să vezi? Arbitrul le-a dat «roşu» la amândoi. Vîlcea doar l-a întrebat pe adversar de ce l-a lovit fără minge pe jucătorul nostru şi s-a ales cu un cartonaş roşu nemeritat. Agresivitatea a aparţinut doar jucătorilor popeşteni din teren, cei de pe margine n-au avut nimic împotriva noastră, pentru că toţi cei care au asistat la meci şi-au dat seama imediat că e diferenţă mare de valoare între cele două echipe. În cea de-a doua repriză, noi am ratat vreo 7-8 ocazii mari de gol, de trei ori jucătorii noştri scăpând singuri câte 2-3 cu portarul advers. Doar lipsa atacanţilor noştri de meserie ne-a privat de o victorie mai clară la Popeşti. Avem o ofensivă destul de bună şi se vede imediat când aceştia absentează. Pe undeva, e bine că situaţia critică a apărut la meciul acesta, iar la cel următor, cu Păstorul Vaideeni, îi vom avea la dispoziţie şi pe Vlăiculescu, şi pe Popescu”, a conchis preşedintele-jucător de la Olteţul Bălceşti 2014, Marian Niţă. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button