Administratie

Drumurile Recea-Vaideeni şi Olanu-Ioneşti vor fi modernizate

La propunerea preşedintelui Ion Cîlea, Consiliul Judeţean a demarat lucrările de recondiţionare a drumului Horezu-Recea-Vaideeni-limită cu judeţul Gorj.
Această decizie a fost luată după ce, la manifestările prilejuite de sărbătoarea Învârtita Dorului, Ion Cîlea a fost rugat de cetăţeni să-i ajute. „Deocamdată, se lucrează fără bani. Am cerut Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri, domnului director Nicolae Vălimăreanu, să intervină rapid, dar eu sper că vom plăti foarte curând lucrarea. Drumul are o lungime de 19,5 kilometri şi se afla într-o situaţie catastrofală. Am fost acolo, am văzut despre ce este vorba şi mi-am dat seama că trebuie intervenit fără întârziere. Drumul, cum era, cu nişte cratere imense, reprezenta un pericol public”, a explicat preşedintele Cîlea.

Proiectele pe POR, iniţiate după iunie 2008, încep să prindă viaţă

„Cu toate problemele financiare, cu toate că Băsescu a pierdut alegerile la Vâlcea, iar din cauza asta judeţul nostru e la coda listelor cu alocări de fonduri, m-am străduit să fac în aşa fel încât drumurile să fie într-o stare bună. Unde au fost probleme, ca şi în cazul de faţă, am intervenit cum am putut. De aceea, la Vâlcea, nu sunt probleme cu drumurile, cum sunt prin alte judeţe. După ce rezolvăm situaţia la Recea-Vaideeni, cu două-trei excepţii, anumite porţiuni de drumuri judeţene, eu zic că stăm totuşi bine la acest capitol, mult mai bine decât alte judeţe. În campania electorală din iunie 2008, am promis 200 de kilometri de drumuri asfaltate. Acum sunt peste 238 şi îmi doresc să mai fac cel puţin încă 200”, a afirmat şeful CJV. Nu în ultimul rând, liderul PSD a anunţat că, în curând, ar putea intra în finanţare două investiţii mari, tot la capitolul „drumuri”. „În primul rând, este vorba despre drumul pe care acum îl recondiţionăm, în linii mari, Recea-Vaideeni-limită cu judeţul Gorj. Mai demult, am făcut un proiect pe POR, Axa 2, domeniul de intervenţie 2.1. Aştept ca, foarte curând, să semnez contractul de finanţare şi să turnăm primele două straturi. Gorjul a reabilitat acest drum, pe partea sa, deci nici noi nu trebuie să fim mai prejos. Mai e un drum care urmează să intre în finanţare în perioada imediat următoare: Olanu-Ioneşti. Imediat după ce am fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, am făcut mai multe documentaţii tehnice şi le-am depus la ADR Sud-vest Oltenia. Cele două investiţii pe care le-am menţionat s-au numărat printre ele. Al doilea drum este cel care trece pe lângă barajul de la Ioneşti, coboară la Olanu, cuprinde nişte poduri destul de mari, peste Olt, şi are o lungime de 9,5 kilometri”, a adăugat Ion Cîlea.

Situaţia de la RAJDP este sub control

Întrebat de situaţia de la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri, care din cauza crizei şi a lipsei fondurilor în visteria Consiliului Judeţean, este nevoită să intervină pentru recondiţionarea unor căi de acces fără a spera să-şi primească prea curând banii pe lucrări, Ion Cîlea a mai spus că „lucrurile nu sunt chiar aşa de tragice”. RAJDP are de primit într-adevăr o sumă considerabilă de la Consiliul Judeţean, dar situaţia nu este scăpată de sub control. „Am grijă ca Regia să nu intre în colaps. Zilele trecute a avut nevoie urgentă de bani, aşa că, vineri, spre exemplu, Consiliul Judeţean i-a virat 4 miliarde de lei. Luni, am dat dispoziţie să primească încă 10 miliarde de lei vechi. Şi continuăm…”, a concluzionat liderul PSD.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button