Administratie

Drumuri asfaltate până de Paşti şi al treilea foraj pentru sistemul de apă din Diculeşti

Săptămâna aceasta, avem mai multe veşti importante de la Diculeşti. Prima ar fi aceea că primarul Armand Cupăreanu a trecut la PSD şi va candida din partea acestei formaţiuni politice la alegerile din iunie. A doua se referă la faptul că, după pregătirea platformelor drumurilor cuprinse în proiectul aprobat în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, urmează – zilele acestea – asfaltarea propriu-zisă. Planul primarului Armand Cupăreanu este ca, până de Paşti, toate căile de acces, să fie modernizate. „Am pregătit pentru asfaltare peste 5 kilometri de străzi, din satele Diculeşti, Budeşti şi Băbeni – Olteţu. Până de Paşti, îi avem modernizaţi. Vor rămâne de făcut Bădila şi alte câteva secţiuni prinse în proiect. Şi, bineînţeles, ne vom ocupa şi de aceste zone. În perioada imediat următoare, ne vom ocupa şi de noul foraj pentru sistemul de alimentare cu apă. Va fi al treilea. În realizăm cu bani de la bugetul local, iar scopul, evident, este mărirea capacităţii sistemului de alimentare cu apă, în aşa fel încât, vara, în special când este secetă, să nu mai avem probleme. Deja suntem cu documentaţiile pentru avize, la Mediu, Apele Române şi facem tot ceea ce depinde de noi să rezolvăm lucrurile cât mai repede”, a făcut cunoscut Armand Cupăreanu, primarul comunei Diculeşti. O altă veste bună dată de edil este aceea că Ministerul Educaţiei a inclus unităţile de învăţământ din localitatea sa în Programul Naţional „Masă Sănătoasă”. Astfel, elevii şi preşcolarii din Diculeşti vor primi o masă consistentă, cu mai multe feluri, în fiecare zi în care au cursruri, până la finalul anului calendaristic, deci inclusiv în decembrie.

Articole Similare

Back to top button