Social

Directorul Florel Bădele a prezentat stadiul implementării Măsurii 141 – PNDR, la nivelul judeţului Vâlcea

Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Vâlcea, prin directorul coordonator Florel Bădele, aduce la cunoştinţa producătorilor agricoli interesaţi că, pentru Măsura 141 – „Sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă”, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală elaborat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, mai pot fi depuse proiecte doar până vineri 14 mai, orele 14.00.

Directorul instituţiei mai informează că, până la această dată, au fost depuse 107 de proiecte, din care 7 în domeniul pomiculturii, un proiect în domeniul creşterii animalelor şi 99 de proiecte în domeniul apiculturii. „Recomandăm să se depună mai multe proiecte şi în domeniile zootehniei, legumiculturii şi pomiculturii, în vederea accesării sprijinului anual nerambursabil, cu respectarea termenului limită anunţat”, a sugerat directorul DADR Vâlcea. Totodată, acesta a precizat că, prin implementarea măsurii, se urmăreşte creşterea volumului producţiei destinate comercializării pentru ca aceste ferme să devină viabile economic precum şi diversificarea producţiei în funcţie de cerinţele pieţei şi introducerea de noi produse. „Depunerea proiectelor aferente acestei măsuri are loc la sediul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Vâlcea, din strada Oituz, nr. 7, Rm. Vâlcea. Prin mijloacele mass-media, fermierii au fost informaţi despre condiţiile de accesare a sprijinului acordat prin Măsura 141, de modul de calcul al dimensiunii exploataţiei, de conţinutul proiectului ce trebuie depus şi de valoarea sprijinului acordat. Dorim să le reamintim  producătorilor agricoli că beneficiarii Măsurii 141, fermieri cu vârsta sub 62 de ani (neîmpliniţi la data depunerii Cererii de Finanţare), care desfăşoară activităţi agricole, au o exploataţie agricolă cuprinsă între 2 şi 8 Unităţi de Dimensiune Economică şi comercializează o parte din producţie, primesc un sprijin anual nerambursabil de 1500 de euro. Exploataţia trebuie să fie  înregistrată la Registrul fermelor / Registrul agricol. Solicitantul trebuie să întocmească un plan de afaceri pe o perioadă de 5 ani. După o perioada de 3 ani de la acordarea sprijinului, se verifică îndeplinirea cerinţelor minime din planul de afaceri. La această dată, solicitantul trebuie să demonstreze că producţia agricolă obţinută pentru comercializare înregistrează o creştere de 20%  şi dimensiunea economică a exploataţiei agricole a crescut”, a adăugat directorul Florel Bădele.
Pentru a  se informa asupra conţinutului proiectului şi a-şi lămuri eventuale neclarităţi, producătorii agricoli se pot adresa în continuare specialiştilor agricoli din localităţile judeţului.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button