Administratie

Directorii AJOFM, ameninţaţi cu demiterea dacă nu ţin în frâu şomajul

Directorii agenţiilor de şomaj din ţară nu mai au voie să prezinte raportări alarmante cu privire la creşterea ratei şomajului. Aceştia au fost ameninţaţi cu demiterea din funcţii sau cu desfiinţarea agenţiilor, dacă nu ţin sub control rata şomajului, la un procent de maxim 9%.
Indirect, mesajul pe care reprezentanţii AJOFM l-au primit a fost acela de a cosmetiza, în viitor, datele, astfel încât să-i asigure premierului liniştea necesară, cât şi posibilitatea aruncării în şomaj a eşalonului doi de bugetari, fără a lăsa impresia că a „tras pe dreapta” jumătate din populaţia activă a ţării.
Fierbere mare la Agenţia de Şomaj – Vâlcea! Conducerea instituţiei, directorul Dumitru Cornoiu, se luptă să ţină rata şomajului la nivelul acceptat de Guvern, adică sub 9%, măcar statistic, pentru că, în realitate, există elemente cum că, în judeţul nostru, rata şomajului a sărit de multă vreme de 20 de procente. Directorul şi angajaţii AJOFM nu pot spune însă adevărul. Altfel, ei riscă să îngroaşe numărul şomerilor. Ameninţarea a fost făcută luna trecută chiar de premierul Emil Boc, în ideea că teroarea va suplini lipsa unui program coerent de înfiinţare a locurilor de muncă.
Săptămâna trecută, biroul de presă al instituţiei a remis un comunicat prin care spunea că, în judeţul Vâlcea, rata şomajului a scăzut, cu toate că numărul şomerilor a crescut. Doar că şi aşa zisa scădere a numărului de şomeri nu se datorează reintegrării acestora în câmpul muncii, ci faptului că respectivii au ieşit din evidenţele Agenţiei de Şomaj.
„La sfârşitul lunii octombrie 2010, în judeţul Vâlcea, erau înregistraţi 15.742 şomeri, în scădere cu 850 faţă de luna septembrie 2010. Din numărul total de şomeri, 7.310 primesc indemnizaţie de şomaj iar 8.432 sunt şomeri neindemnizaţi. Rata şomajului la 31.10.2010 în judeţul Vâlcea s-a situat la nivelul de 8.7 %, în scădere faţă de luna precedentă, când era de 9.2 %. De remarcat faptul că, deşi a început sezonul rece, rata şomajului a continuat să scadă pentru a doua lună consecutiv, ceea ce poate fi interpretat ca un semnal pozitiv în sensul reechilibrării cererii şi ofertei de locuri de muncă în judeţul Vâlcea. Mai trebuie menţionat şi faptul că numărul de şomeri indemnizaţi a crescut cu 737 de persoane faţă de luna anterioară, iar numărul celor neindemnizaţi au scăzut cu 1587, un factor relevant fiind faptul că, în ultimele două luni, au fost înregistrate 1257 de dosare de şomaj ale absolvenţilor de învăţământ”, se arată în comunicatul AJOFM Vâlcea.

Dana Nedescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button