Politica

Directori ilegali, fără drept de semnătură

Performanţă greu de atins a Guvernului Emil Boc, după ce toţi şefii de deconcentrate numiţi de PDL au ajuns să ocupe ilegal funcţiile şi să rămână fără drept de semnătură.

La nivelul judeţului Vâlcea, doar patru dintre cei 26 de directori se află în deplină legalitate. Este vorba despre directorul CRFPA Vâlcea, Doina Stroe, managerul CAS Vâlcea, Rodica Mărginean, directorul Casei de Pensii, Gabriel Andreescu şi Gheorghe Gogârnoiu, directorul DGFP Vâlcea. Ca urmare, toţi cei interesaţi sau care se consideră nedreptăţiţi de unele decizii luate de directorii PDL îi pot da în judecată pentru a cere anularea actelor semnate în primăvara lui 2010. Situaţia ar putea scăpa de sub control la Prefectura Vâlcea, unde chiar şeful instituţiei, în calitatea sa de preşedinte al Comisiei Judeţene de Fond Funciar, semnează titlurile de proprietate ale vâlcenilor. Cum problemele privind fondul funciar ajung în majoritatea cazurilor în instanţă, vâlcenii nemulţumiţi ar putea invoca faptul că actele semnate de prefect sau subprefect nu sunt legale. Se pare că acesta e unul dintre motivele pentru care subprefectul Adrian Burlănescu, care avea atribuţii în rezolvarea problemelor de fond funciar, a demisionat din funcţie, la sfârşitul lunii aprilie.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button