Liga IV

Dinamo 2007 a părăsit terenul din Râmnic

* „câinii” s-au refugiat la Mihăeşti, acolo unde vor juca toate meciurile de pe teren propriu

După ce a jucat ani buni pe stadionul Clubului Sportiv Şcolar din Rm. Vâlcea, Dinamo 2007 a fost nevoită să-şi găsească o altă locaţie de disputare a meciurilor de pe teren propriu. Din câte se pare, între oficialii echipei de fotbal şi administratorul bazei sportive, Nicolae Bugheanu, s-ar fi iscat câteva disensiuni, motiv pentru care „câinii” ar fi primit „Acces Interzis!” în nordul Râmnicului. Despre această decizie ne-a vorbit Mihaela Truşcă, directoarea CSŞ. „În urmă cu aproximativ două săptămâni, domnul Marcel Popii, care, din ceea ce am înţeles, se ocupă de sponsorizarea unei echipe de fotbal, AS Marlaur, a venit cu câteva acuze destul de grave la adresa clubului pe care îl conduc. Dânsul spunea că a plătit bani mulţi pentru a putea juca pe stadionul nostru. Eu nu ştiam nimic despre acest aspect şi nici acum nu am reuşit să dezleg în întregime misterul. Un lucru e sigur de acum încolo: mă voi ocupa personal de semnarea contractelor de închiriere a stadionului, pentru a nu mai avea alte neplăceri”, a menţionat Truşcă. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button