Administratie

Din cauza alunecărilor de teren, 700 de locuitori din Stroeşti ar putea rămâne izolaţi

O porţiune de 40 de metri din DC 132, care traversează comuna Stroeşti, s-a surpat, circa 340 de gospodării unde trăiesc 700 de locuitori fiind în pericol de a fi izolate de restul judeţului. Primarul Tudor Velcu Istocescu a depus deja toate eforturile necesare pentru soluţionarea problemei în timp util, însă susţine că investiţia necesară pentru repararea drumului se ridică la 18 miliarde lei vechi. „Drumul respectiv a ieşit din garanţie încă din anul 2004. Partea carosabilă a fost afectată aproape total pe porţiunea unde au avut loc alunecările. Ca o primă măsură pentru soluţionarea problemei, am solicitat Prefecturii şi Consiliului Judeţean alocarea a circa 18 miliarde din fondul de rezervă al statului. În zona afectată, există câteva magazine care trebuie aprovizionate, precum şi o şcoală cu clasele I-VIII. Dacă alunecarea de teren mai avansează circa patru metri, tot satul va rămâne izolat, pentru că altă cale de acces nu mai există. În momentul de faţă, aceasta este problema care mă interesează cel mai mult, deoarece s-ar putea ca nici Ambulanţa să nu mai poată ajunge la solicitările cetăţenilor”, ne-a spus primarul Tudor Velcu Istocescu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button