Politica

Descinderile DNA la Băile Govora, fake news lansate de un consilier cu probleme la „mansardă”

Anul trecut, Guvernul a alocat 2,4 milioane de lei oraşului Băile Govora pentru refacerea mai multor obiective afectate de calamităţile naturale. Printre acestea, şi puntea peste pârâul din Gătejeşti. Cel puţin ciudat este însă faptul că, pe un consilier local l-a deranjat acest lucru atât de mult, încât a început să reclame în toate direcţiile, în speranţa că reuşeşte să blocheze lucrarea.


Şi, vă vine să credeţi sau nu, nu mai avea mult şi reuşea, pentru că aşa funcţionează lucrurile, din păcate, în această ţară. În reclamaţiile depuse, consilierul cu pricina a invocat faptul că nu există autorizaţie de demolare pentru puntea veche, în condiţiile în care, în final, s-a ales varianta realizării uneia noi. Nici măcar răspunsul Inspectoratului de Stat în Construcţii nu l-a „convins”. „Nu este necesară emiterea unei autorizaţii de desfiinţare întrucât lucrările fac parte fac parte din acelaşi obiectiv denumit în acte şi documentaţia prezentată – Refacere punte pietonală pârâu Govora, localitatea Gătejeşti”, a explicat Traian Vasile Comşa, inspectorul şef judeţean al ISC, nereuşind însă să-l scoată din ale lui pe consilierul pus pe rele. Într-o altă reclamaţie, acesta din urmă se opune în mod halucinant unor lucrări de primă urgenţă pentru refacerea mai multor străzi din Băile Govora, şi acestea afectate de calamităţi. Este vorba despre Curături, Colinei, Pajiştei, Căpşunilor şi Codrului, drumuri pentru care, ca şi în cazul podului de la Gătejeşti, primarul Mihai Mateescu a făcut inclusiv expertize tehnice. Văzând că reclamaţiile sale şi acuzaţiile de presupusă corupţie sunt ca gloanţele oarbe, consilierul cu pricina a adoptat o altă tehnică – manipularea şi fumigenele în presă. Aşa a apărut falsa poveste cu descinderile DNA la Primăria Băile Govora şi audierile care s-ar fi întins pe parcursul a 7-8 ore. Nimic mai fals! În realitate, lucrurile au stat în felul următor. Mihai Mateescu a urmat sfaturile celor de la ANAF şi a scos la licitaţie, separat, proiectarea şi execuţia pentru refacerea străzilor. Proiectarea a fost câştigată de o firmă din Iaşi, care, până acum ce-l puţin, nu a făcut nimic ilegal. Cât priveşte execuţia, licitaţia… urmează. Deci, cumva, reclamaţiile şi-au atins scopul, în sensul că timpul trece şi străzile rămân distruse. Din păcate, locuitorii din Băile Govora sunt cei care suferă! Unii dintre ei poate că ştiu cine este de vină, alţii poate că, aşa cum doreşte consilierul reclamagiu, îl înjură pe primarul Mateescu. (va urma)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articole Similare

Back to top button