Liga Nationala

Derby în campionat

* elevele lui Kovacs o vor întâlni miercuri, 13 octombrie, pe „U” Jolidon Cluj

Între meciul cu Randers şi cel cu Toulon, Oltchim şi-a programat şi o partidă de campionat. Miercuri, 13 octombrie, Luca şi compania o vor întâlni la Vâlcea, în Sala Traian, începând cu ora 18.00, pe Universitatea Jolidon Cluj, vicecampioana en-titre a României, o echipă care a aspirat şi ea la grupele Ligii Campionilor. Acum ardelencele şi-au propus să depăşească performanţele din sezonul trecut. Şi-ar dori o surpriză pe terenul Oltchim-ului, însă este greu de crezut că formaţia vâlceană se va împiedica de clujence. Totuşi acest meci este cel mai greu pe care elevele lui Kovacs îl au în Liga Naţională. Universitatea Jolidon Cluj ocupă în acest moment pe locul 2 în campionat, cu 9 puncte. Are doar cu un punct mai puţin decât Oltchim – lider incontestabil în Liga Naţională după cele cinci meciuri câştigate din tot atâtea disputate. Ardelencele au avut parte de o sincopă în acest sezon, în etapa a II-a remizând (scor 26-26) pe terenul Oţelului din Galaţi. Continuă totuşi cursa de urmărire a liderului şi va veni la Vâlcea să-şi joace şansa. Partida dintre CS Oltchim Rm. Vâlcea şi Universitatea Jolidon Cluj, ce se va disputa în această săptămână, prin prisma poziţiilor ocupate de cele două echipe, reprezintă singurul derby al acestui tur de campionat din Liga Naţională.

Universitatea Reşiţa – CS Oltchim 17-41 (5-20)
Rezultat scontat în Banat

Înaintea deplasării din Danemarca, echipa campioană a României, CS Oltchim Rm. Vâlcea, a făcut un popas şi la Reşiţa. Marţi, 5 octombrie a jucat cu Universitatea din localitate un meci contând pentru etapa a V-a a Ligii Naţionale de handbal feminin. Partida s-a disputat mai devreme întrucât programul din Champions League nu permitea ca Oltchim să joace în acelaşi timp cu celelalte grupări din campionat. Oricum meciul era neimportant pentru vâlcence.
Aşa cum era de aşteptat întâlnirea cu Universitatea Reşiţa, care nu obţinuse nici un punct în primele patru întâlniri din acest sezon, a fost lejer pentru „alchimiste”. Încă dinaintea disputei obţinerea victoriei a reprezentat o simplă formalitate pentru campioana României. Înainte de a fi dominată în Danemarca, Oltchim a dominat în Banat. Antrenorul Peter Kovacs nu şi-a menajat jucătoarele, considerând că partida de la Reşiţa va fi un antrenament bun pentru Oltchim în vederea meciului cu Randers. Vâlcencele, fără să forţeze, s-au desprins de echipa gazdă încă din primele minute de joc, la jumătatea reprizei ajungând să aibă un avantaj de opt goluri (1-9). Universitatea nu a avut forţa necesară pentru a oferi o replică Oltchim-ului, formaţia vâlceană şi-a continuat astfel liniştită reprezentaţia, diferenţa căpătând cote mari. În minutul 23 tabela arăta 18-4 în favoarea echipei oaspete, iar la final de primă repriză s-a consemnat 20-5 pentru Oltchim. Situaţia nu s-a schimbat prea mult în partea secundă a întâlnirii. Reşiţencele au marcat mai des, însă n-au reuşit să diminueze proporţiile scorului. Partida s-a încheiat la scorul de 41-17 pentru Oltchim, care a devenit lider incontestabil al Ligii Naţionale.
Pentru Oltchim au înscris: Iulia Puşcaşu Curea (7), Ramona Farcău (7), Adriana Nechita (5), Oana Manea (5), Cristina Neagu (4), Ionela Stanca (3), Roxana Han (3), Patricia Vizitiu (3), Steluţa Luca (2), Valeria Beşe (1), Gabriella Szucs (1). Cea mai bună marcatoare a formaţiei bănăţene a fost Loredana Iancu (5 goluri), urmată de Laura Roiban, cu patru reuşite.

Rezultatele etapei a V-a:

Universitatea Reşiţa – Oltchim Rm. Vâlcea    17-41
Cetate Deva – Tomis Constanţa            22-29
Universitatea Jolidon Cluj – Rulmentul Braşov    39-29
HCM Buzău – SCM Craiova                28-25
Dunărea Brăila – Ştiinţa Baia Mare            25-22
CSM Bucureşti – Oţelul Galaţi            29-28
HC Zalău – HCM Roman                24-20

Clasament

1. Oltchim Rm. Vâlcea        5     5     0     0       187-116       10p.
2. Universitatea Jolidon Cluj    5     4     1     0       151-128         9p.
3. Tomis Constanţa            5     3     1     1       146-131         7p.
4. CSM Bucureşti            5     3     1     1       147-143         7p.
5. Oţelul Galaţi            5     2     2     1       138-120         6p.
6. Ştiinţa Baia Mare            5     3     0     2       134-130         6p.
7. HC Zalău                5     3     0     2       122-124         6p.
8. Dunărea Brăila            5     2     1     2       118-122         5p.
9. HCM Roman            5     2     0     3       130-134         4p.
10. Rulmentul Braşov            5     2     0     3       127-157         4p.
11. HCM Buzău            5     1     0     4       135-149         2p.
12. CSM Cetate Deva            5     1     0     4       126-144         2p.
13. SCM Craiova            5     1     0     4       115-133         2p.
14. Universitatea Reşiţa        5     0     0     5       102-147         0p.

Programul etapei a VI-a (duminică, 17 octombrie):

Oltchim Rm. Vâlcea    – „U” Jolidon Cluj        _-_
* se joacă în devans, miercuri, 13 octombrie, de la ora 18.00
Tomis Constanţa – HCM Roman            _-_
Oţelul Galaţi – HC Zalău                _-_
Ştiinţa Baia Mare – CSM Bucureşti            _-_
SCM Craiova – Dunărea Brăila            _-_
Rulmentul Braşov – HCM Buzău            _-_
Cetate Deva – Universitatea Reşiţa            _-_

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button