Politica

Deocamdată,

PD-L nu face nicio alianţă în Consiliul Judeţean 

PD-L nu face deocamdată niciun fel de alianţă în Consiliul Judeţean. Cu toate că democrat-liberalii şi-au retras solicitarea privind schimbarea lui Dumitru Persu  din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, ei susţin că nu au niciun scop ascuns.

Mircia Gutău, liderul organizaţiei, a afirmat că respectă opţiunea PSD şi PNL de a forma o nouă majoritate în CJV şi spune că, în perioada imediat următoare, nu are de gând să facă nimic pentru a strica aranjamentul dintre Ion Cîlea şi Cristian Buican. „Deocamdată, aşteptăm decizia instanţei în ceea ce priveşte hotărârea consilierilor judeţeni PSD şi PNL de a-l schimba din funcţia de vicepreşedinte pe colegul nostru, domnul Romulus Bulacu. Dumnealui a fost schimbat ilegal. O astfel de decizie nu se lua într-o şedinţă extraordinară. Avem convingerea că vom câştiga în instanţă, iar după ce lucrurile se aşează la nivel central vom lua şi noi o decizie”, a mai precizat Mircia Gutău. Referindu-se la competiţia internă de anul viitor, democrat-liberalul spune că se mai gândeşte dacă va preda sau nu ştafeta altui coleg.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button