Diverse

Denis Dumitraşcu a fost integralist în toate cele 15 meciuri jucate pentru Chindia Târgovişte

Iarna trecută, după desfiinţarea echipei CSM Rm. Vâlcea, fundaşul Denis Dumitraşcu s-a transferat la Chindia Târgovişte. Astfel, în cea de-a doua parte a campionatului, acesta a evoluat tot în Liga a II-a. Mai mult decât atât, el a fost integralist în toate cele 13 partide oficiale jucate de formaţia dâmboviţeană în sezonul de primăvară. După prestaţiile bune din această perioadă, conducătorii echipei din Târgovişte îl au în continuare în atenţie pe tânărul fotbalist vâlcean, care s-a născut pe 25 aprilie 1995.
Săptămâna trecută, Denis Dumitraşcu şi-a început pregătirile cu Chindia şi s-a numărat printre cei 22 de jucători (cinci dintre aceştia fiind nou-veniţi) pe care antrenorul Nicu Croitoru se bazează în cantonamentul de 10 zile de la Mogoşoaia. Astfel, vâlceanul are şanse mari să joace tot în Liga a II-a, mai ales că tehnicianul a şi declarat răspicat, înainte de a pleca în acest stagiu de pregătire centralizată: „Toţi jucătorii pe care îi am în lot vor rămâne, inclusiv cei nou veniţi până la plecarea în cantonament”. E un semn bun, aşadar, pentru Denis. Chindia Târgovişte va rămâne la Mogoşoaia, la baza sportivă a naţionalei, până pe 8 iulie.

În ultimul sezon, fundaşul vâlcean a bifat 17 meciuri şi pentru CSM

Aşa cum se cunoaşte, tot în acest an competiţional, fotbalistul a bifat 17 apariţii şi pentru formaţia din Zăvoi, în cele 20 de meciuri disputate de CSM Rm. Vâlcea până ce s-a retras din campionat. Fundaşul în vârstă de 22 de ani a fost integralist în 15 dintre acestea. Este vorba de partidele cu UTA Bătrâna Doamnă Arad (2-2, deplasare) – etapa I, ASU Poli Timişoara (0-0, acasă) – etapa a II-a, CS Baloteşti (1-1, deplasare) – etapa a III-a, Chindia Târgovişte (0-3, deplasare) – etapa a V-a, Foresta Suceava (0-2, acasă) – etapa a VII-a, Dacia Unirea Brăila (1-0, deplasare) – etapa a VIII-a, Metalul Reşiţa (5-2, acasă) – etapa a IX-a, CS Mioveni (0-1, deplasare) – etapa a X-a, FC Braşov (1-1, acasă) – etapa a XI-a, CS Afumaţi (1-3, deplasare) – etapa a XIV-a, Olimpia Satu Mare (0-0, acasă) – etapa a XVII-a, Dunărea Călăraşi (0-1, deplasare) – etapa a XVIII-a, Unirea Tărlungeni (1-0, acasă) – etapa a XIX-a, UTA Bătrâna Doamnă Arad (0-1, acasă) – etapa a XX-a şi ASU Poli Timişoara (1-1, deplasare) – etapa a XXI-a. Altfel, Denis Dumitraşcu a început ca titular şi meciul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe (0-1, acasă) – etapa a XV-a, dar a fost înlocuit în minutul 82, de Ion Marian. În plus, el a fost jucător de rezervă în confruntarea cu Academica Clinceni (1-2, deplasare) – etapa a VI-a, când a intrat pe teren în minutul 48, în locul lui Sorin Buşu.

Şi Cătălin Pârvulescu va evolua tot în cel de-al doilea eşalon al ţării

Un alt fotbalist vâlcean care va continua să joace la Liga a II-a este Cătălin Pârvulescu. Săptămâna trecută, fundaşul născut pe 11 iunie 1991 şi-a reluat antrenmentele cu nou-promovata AFC Hermannstadt. Formaţia sibiană este antrenată din această vară de Alexandru Pelici, care a trecut şi prin Zăvoi, pe la CSM Rm. Vâlcea, în două mandate. (N.C.)

Meciurile jucate de Denis Dumitraşcu în tricoul echipei Chindia Târgovişte:

• Etapa a 22-a: Chindia Târgovişte – a stat
• Etapa a 23-a: Chindia Târgovişte – Academica Clinceni 3-1 (90 de minute)
• Etapa a 24-a: CSM Rm. Vâlcea – Chindia Târgovişte 0-3 (neprogramat)
• Etapa a 25-a: Chindia Târgovişte – Foresta Suceava 2-1 (90 de minute)
• Etapa a 26-a: Dacia Unirea Brăila – Chindia Târgovişte 0-2 (90 de minute)
• Etapa a 27-a: Chindia Târgovişte – Metalul Reşiţa 4-0 (90 de minute)
• Etapa a 28-a: CS Mioveni – Chindia Târgovişte 2-0 (90 de minute)
• Etapa a 29-a: Chindia Târgovişte – FC Braşov 4-0 (90 de minute)
• Etapa a 30-a: Chindia Târgovişte – a stat
• Etapa a 31-a: Chindia Târgovişte – Luceafărul Oradea 2-1 (90 de minute)
• Etapa a 32-a: CS Afumaţi – Chindia Târgovişte 2-1 (90 de minute)
• Etapa a 33-a: Chindia Târgovişte – Sepsi OSK Sf. Gheorghe (90 de minute)
• Etapa a 34-a: Juventus Bucureşti – Chindia Târgovişte 2-1 (90 de minute)
• Etapa a 35-a: Chindia Târgovişte – Olimpia Satu Mare 1-0 (90 de minute)
• Etapa a 36-a: Dunărea Călăraşi – Chindia Târgovişte 3-1 (90 de minute)
• Etapa a 37-a: Chindia Târgovişte – Unirea Tărlungeni 3-0 (neprogramat)
• Etapa a 38-a: UTA Bătrâna Doamnă Arad – Chindia Târgovişte 2-2 (90 de minute)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button