De la Euro, în Superligă! Iulia Demetrescu, la Petrolul – FCSB

Iulia Demetrescu s-a întors de la Campionatul European de Fotbal Feminin. La turneul final din Elveţia a arbitrat două meciuri, Spania – Portugalia şi Italia Spania, iar la un altul a fost rezervă. La revenirea pe meleaguri româneşti, Comisia Centrală a Arbitrilor a delegat-o în Superligă. Astfel, sâmbătă, 19 iulie, a avut calitatea de al patrulea oficial la jocul de la Ploieşti, din runda a doua, dintre Petrolul şi FCSB. La centru s-a aflat Sebastian Colţescu. Observator de arbitri a fost tot un vâlcean, fostul arbitru Dan Berbecaru, fiul fostului conducător de la Oltchim, Petre Berbecaru. Partida s-a încheiat la scorul de 0-1. Singurul gol al întâlnirii a fost marcat de Tănase, în minutul 75. A fost un joc intens, disputat pe un stadion plin. Tot în Superligă a mai avut meci şi Marius Badea. A fost asistent la jocul dintre Farul Constanţa şi Oţelul Galaţi. La centru s-a aflat Andrei Chivulete.